Mon. Dec 5th, 2022

Turda// Focar de COVID-19 in zona locuita de romi. 13 cazuri confirmate!

Un focar de coronavirus a izbucnit pe strada Margaretelor din Turda în comunitatea de romi. 10 persoane au fost transportate la spital pentru teste, în zilele următoare sunt așteptate noi infectări.

Numai ieri, la Spitalul municipal Turda, au fost confirmați pozitiv cu Covid-19 nu mai puțin de 10 turdeni de pe strada Margaretelor. Un al 11-lea caz este tot din Turda dar nu de pe strada Margaretelor, internat cu colecistită și Covid-19 și se caută găsirea unor soluții pentru a putea fi operat.

Revenind la focarul de pe Margaretelor, potrivit turdainfo.ro, Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a precizat despre situația creată: „Se tratează că orice focar, se izolează contacții direcți, se testează cei simptomatici și se izolează zona, așa cum am procedat și până acum. Nu au cum stabilească o sursa de proveniență anchetele epidemiologice, care de altfel nu sunt publice. Avem transmitere comunitară extinsă, deci virusul poate fi luat de oriunde”, a declarat prefectul pentru sursa citată.

Dacă au fost confirmate 10 cazuri, cu siguranță că vor fi descoperite și altele, pe măsură ce apar simptomele care să permită testarea, conform protocolului stabilit de Ministerul Sănătății.

Conform unor surse totul ar fi pornit de la un locuitor al zonei depistat cu COVID -19, care a refuzat internarea în spital și nici nu s-a izolat, interacționând cu mai mulți etnici.

Sursa: TurdaNews.ro

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11