Drum de legatura intre Autostrada A3 si centura metropolitana a Clujului. Soseaua va lega autostrada din satul Tauti, comuna Floresti
Consiliul Județean Cluj a aprobat, în ședința din 29 aprilie 2026, un acordul de parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-vest în vederea realizării studiilor pentru un nou drum de legătură între municipiul Cluj-Napoca și Autostrada Transilvania (A3), pe traseul Mănăștur – Florești – Tăuți – Ciurila, cu conexiune directă în nodul de la Ciurila (inclus în Planul Urbanistic General al comunei, în prezent suspendat).
Studiile pentru drumul cu o lungime de aproximativ 14,5 kilometri sunt estimate la peste 2,1 milioane lei (inclusiv TVA) pentru faza de proiectare, din care peste 1,45 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, iar contribuția proprie a CJ Cluj este de aproximativ 29.700 de lei.
Vicepreședintele CJ Cluj, Radu Rațiu, a explicat în cadrul ședinței că obiectivul este ca drumul să fie finanțat din fonduri europene în perioada 2028–2034 și să asigure o legătură directă între Cluj-Napoca și A3, fără a mai fi necesare rutele actuale prin Gilău sau Turda(Tureni).
„Vrem să depunem proiectul la finanțare europeană. Este o legătură importantă pentru municipiu și zona metropolitană. Nu va mai trebui să mergem nici la Gilău, nici la Tureni. Dar nu putem propune alt traseu deoarece, ca să fie finanțat din fonduri europene, trebuie să lege drumuri existente”, a spus Rațiu.
Alin Tișe a spus că toți speciaștii au venit la Cluj și au analizat exact toate scenariile și doar nodul de la Ciurila și drumul pe care CJ Cluj vrea să îl studieze ca alternativă de trafic sunt cele posibile. „Studiile ne vor spune toate aceste lucruri. Poate se va doveni nefiabil drumul. Oricum, notați toate datele de contact ale doamnei din Ciurila, să o invitați la toate dezbaterile”, a mai spus Tișe.
În final, consilierii judedeți au aprobat parteneriatul cu ADR Nord Vest. Documentația tehnică urmează să fie elaborată în etapa următoare, după semnarea acordurilor și finalizarea procedurilor administrative de accesare a banilor europeni.
