Fri. Oct 7th, 2022

PROIECTUL “DEFINIREA LOCUINȚEI COLECTIVE, CA FIIND LOCUINTA CU 3 SAU MAI MULTE APARTAMENTE”, A FOST RESPINS IN C.L. FLORESTI

Proiectul de hotărâre privind aprobarea definirii “locuinței colective”, ca fiind locuinta cu 3 sau mai multe apartamente, supus votului in sedinta de ieri a Consiliului Local Floresti nu a intrunit numarul suficient de voturi pentru a fi aprobat.

Din cei 18 consilieri prezenti, a lipsit Tatiana Hinteuar (PNL), noua consilieri s-au abtinut, astfel ca proiectul initiat de catre arhitectul Alexandru Ladariu, seful Biroului Urbanism din cadrul Primariei Floresti, a picat.

La finalul sedintei de C.L., Alexandru Ladariu a declarat:

“PUG-ul și regulamentul local de urbanism nu definea locuinta colectiva si nici pe cea individuala. Din propria experienta am constatat ca ar fi necesar o definire pe baza unei hotărari de consiliu, ce înseamna locuinta individuală sau colectiva. E vorba aici de un anume procent de ocupare a terenului si de marimea lotului, pentru ca foarte multi dezvoltatori imobiliari au tendinta de a forta Planul de Ocupare a Terenului. Din pacate, nu am reusit sa ma fac inteles.”

Cum s-a votat in sednta de ieri a C.L. Floresti:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării art. 1 din HCL nr. 100/25.08.2016, privind aprobarea criteriilor, procedurilor și atribuțiilor specifice funcției de administrator public al comunei Floreşti.  – APROBAT

2. Proiect de hotărâre privind transmiterea drepturilor și obligațiilor care fac obiectul contractului de concesiune nr.03 din 17.04.2001 de la Zubașcu Daniel catre SC Romserg Exim SRL .

3. Proiect de hotărâre privind atribuirea denumirii unei străzi din localitatea Floreşti. –  APROBAT

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea scutirii de la plata accesoriilor aferente impozitului pe clădiri , datorate de persoana fizică Incze Marinel . – APROBAT

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea scutirii de la plata accesoriilor aferente impozitului auto sub 12 tone , datorate de persoana fizică Muscalu Irina-Bianca -APROBAT

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea definirii “locuinței colective”, ca fiind locuinta cu 3 sau mai multe apartamente. – RESPINS

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD ” Construire imobil de locuințe colective cu 10 apartamente cu regim de înălțime P+E+M, împrejmuire și branșamente la utilități”, situate în localitatea Florești, str. Tineretului f.n, beneficiar Gherman Vasile. – APROBAT

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD ” Construire două locuințe unifamiliale cu regim de înălțime P+E, împrejmuire, racorduri și branșamente la utilități “, situate în localitatea Florești, str. Horea, nr. 32, beneficiar Blag Lucian. – APROBAT

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ ” Construire două imobile de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+3E+Er”, situate în localitatea Florești, str. Stejarului, nr. 129, beneficiar SC ARCA INVESTMENT SRL și SC GREEN TRANS CONSTRUCT SRL. – APROBAT

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru P.U.D. “Construire 4 imobile de locuinte colective cu regim de înălțime P+E+M, împrejmuire teren și branșamente la ultilități”,situate în localitatea Florești, str. Avram Iancu ,nr. 54, având ca beneficiar pe S.C. BRIOTEX S.R.L. și S.C. LA RĂDUCU INVEST S.R.L. – RESPINS

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentatiei pentru PUD ” Construire imobil de locuințe colective cu regim de înălțime P+E+Er”, situat în localitatea Florești, str.Avram Iancu nr. 141, beneficiar Szekely Istvan Martin. – APROBAT

 

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11