Thu. May 26th, 2022

Număr record de legi adoptate fără dezbatere de Senat: Dezincriminarea deținerii fără drept de muniție letală, închisoare pe viață pentru ucigașii de polițiști și jandarmi

Senatul a adoptat tacit, adică fără dezbatere, nu mai puțin de 115 inițiative legislative, un număr record, printre care se numără dezincriminarea deținerii fără drept de muniție letală, introducerea votului electronic, închisoare pe viață pentru ucigașii de polițiști și jandarmi, pedepse cu închisoarea mai mari pentru cei care comit fraudă la vot și majorarea pedepselor pentru cei care agresează medici sau profesori.

Toate aceste inițiative urmează să fie transmise Camerei Depuutaților, care este forul decizional, și unde trebuie obligatoriu dezbătute pentru a fi adoptate sau respinse.

Dezincriminarea deținerii fără drept de muniție letală: fapta nu se mai pedepsește cu închisoare, ci doar cu amendă

Inițiativa legislativă îi aparține senatorului PSD Liviu Brăiloiu și prevede doar amendă pentru cei care dețin fără drept muniție letală, faptă care în prezent este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Proiectul a mai fost semnat de alți 46 de parlamentari de la PSD și 3 de la PNL și a primit raport de adoptare de la comisiile de specialitate ale Senatului (juridică și de apărare).

Practic, Brăiloiu propune ca cei care au permis de port armă să poată deține muniție neaferentă armelor pe care le dețin, precum și o cantitate dublă față de cât permite legea.

Liviu Brăiloiu a propus însă scoaterea acestor fapte din categoria infracțiunilor și încadrarea la contravenții, urmând ca pedeapsa să fie o amendă cuprinsă între 1.001 și 2.000 de lei și, eventual, confiscarea armei.

Nu în ultimul rând, inițiatorul proiectului propune relaxarea condițiilor de acordare a permisului de port-armă. Astfel, a fost abrogat articolul care prevede că dreptul de deținere a armelor se anulează dacă persoana a săvârșit într-o perioadă de 2 ani două contravenții prevăzute de lege sau o contravenție pentru care legea prevede sancțiunea complementară a anulării dreptului de deținere, folosire și port a armelor. ”Este o măsură prea drastică”, susține Brăiloiu în expunerea de motive a proiectului (detalii aici).

Închisoare pe viață pentru cei care ucid polițiști sau jandarmi

Autorul inițiativei este deputatul PNL Florin Roman, care a depus proiectul la Parlament pe fondul uciderii, în timp de era urmărit, de către fugarul Marcel Lepa a unui polițit din Timiș. Lepa a fost prins și încarcerat, dar ulterior a fost găsit spânzurat în închisoare.

”Cei care ucid polițiști în misiune să știe că vor primi drept pedeapsă detenția pe viață. ​Societatea românească asistă, din ce în ce mai des și fără a putea reacționa, la exacerbarea fenomenului infracțional reprezentat atât de incidente de mai mică amploare, cât mai ales de recrudescența violențelor greu de imaginat și mai grav urmate de final tragic. ​Ce este și mai grav este faptul că reprezentanți ai forțelor statului chemați să păstreze ordinea și siguranța cetățenilor nu numai că sunt tratați cu o lipsă de respect și fără nicio teamă de rigorile legii, ci devin victime ale infractorilor, uneori chiar plătind cu viața atunci când acționează tocmai pentru apărarea valorilor umane și morale. Societatea românească nu aprobă astfel de comportamente infracționale și se manifestă în sensul în care oamenii legii, polițiștii sau jandarmii, să poată să-și exercite meseria în mod corespunzător. Trebuie stopată această stare de fapt negativă. Infractorii deosebit de periculoși, care ar intenționa să ucidă un polițist sau un jandarm aflat în „exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții” trebuie să fie conștienți că o astfel de faptă reprobabilă va fi pedepsită cu detențiune pe viață”, a transmis Florin Roman într-un comunicat de presă în luna iunie, atunci când a depus proiectul la Parlament (vezi aici inițiativa legislativă).

Fără liberare condiționată pentru criminali, violatori și corupți

O altă inițiativă legislativă de modificare a Codului penal adoptată tacit de Senat îi aparține tot liberalului Florin Roman și vizează exceptarea de la liberarea condiționată a criminalilor, violatorilor și corupților.

Proiectul lui Roman interzice explicit liberarea condiționată a infractorilor condamnați pentru abuz în serviciu, capitol la care intră fostul lider al PSD Liviu Dragnea, condamnat definitiv la finalul lunii mai la 3 ani și jumăte de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

Potrivit inițiativei deputatului PNL, ”nu beneficiază de liberare condiționată persoana care se află în executarea unei pedepse pentru săvârșirea a uneia sau mai multe dintre faptele prevăzute la:

  • Articolul 188 (omor);
  • Articolul 189 (omor calificat),
  • Articolul 218 (viol)
  • Articolul 219 (agresiune sexuală)
  • Articolul 220 (actul sexual cu un minor)
  • Articolul 221 (coruperea sexuală a minorilor)
  • Articolul 234 (tâlhăria calificată)
  • Articolul 236 (tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei)
  • Articolul 289 (luarea de mită)
  • Articolul 290 (darea de mită)
  • Articolul 291 (traficul de influență)
  • Articolul 292 (cumpărarea de influență)
  • Articolul 297 (abuzul în serviciu) (vezi aici inițiativa legislativă)

Pedepse mai mari pentru cei care agresează medici sau profesori

Tot tacit a trecut și inițiativa lui Tudor Ciuhodaru (europarlamentar PSD, fost deputat) și a lui Florin Buicu (deputat PSD) de modificare a Codului penal astfel încât agresorii medicilor și cei ai profesorilor să fie încadrați la infracțiunea de ultraj, iar pedepsele pe care le pot primi se majorează cu jumătate.

Inițiatorii citează, în expunerea de motive as proiectului, o serie de statistici potrivit cărora ”patru din cinci cadre medicale sunt molestate fizic sau verbal”, ”2.400 de elevi au insultat și înjurat oamenii de la catedră”, dintre care ”5% i-au și lovit” (vezi aici inițiativa legislativă).

Introducerea votului electronic la toate tipurile de alegeri

Alte două inițiative legislative, una aparținând Pro România, iar alta PMP, și care vizează introducerea votului electronic la toate tipurile de alegeri, au fost adoptate tacit de Senat (vezi aici inițiativa Pro România și aici inițiativa PMP).

În Parlament mai există în acest moment o inițiativă, depusă de PNL, care prevede introducerea votului electronic și extinderea acestei modalități de a vota la alegerile prezidențiale și la cele europarlamentare, dar care limitează posibilitatea de a vota electronic sau prin corespondență exclusiv pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate (detalii aici).

Vezi aici lista completă cu cele 115 inițiative legislative adoptate tacit de Senat

Sursa: G4Media.ro

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11