April 19, 2024

Ministrul Sănătății: Vor fi amenajate în școli cabinete de vaccinare pentru copiii de peste 12 ani. Personalul medical nevaccinat își va plăti testele

Procesul de testare al copiilor şi personalului din şcoli, atunci când apar simptome, va fi reluat după începerea școlii, a anunțat ministrul Sănătății dr. Ioana Mihăilă într-un interviu acordat News.ro.

“Noi am făcut disponibile testările pentru copiii din şcoală încă de anul trecut, dorim împreună cu Ministerul Educaţiei să reluăm acest proces de testare pentru copiii şi personalul din şcoli care devine simptomatic. Vorbim de testele care sunt acreditate de forurile ştiinţifice europene, acele teste rapide antigen, dar, de asemenea, recomandarea noastră fermă şi discutată şi agreată cu Ministerul Educaţiei este să continuăm cu măsurile de prevenţie şi anume purtarea măştii, ventilaţia corespunzătoare a spaţiilor în care copiii îşi petrec timpul şi îşi desfăşoară activităţile, precum şi, în limita posibilităţilor, distanţarea fizică”, a afirmat ministrul.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Dr. Mihăilă susține că se va insista pe vaccinarea copiilor, chiar și în școli, în cabinete sanitare. ”De asemenea, acolo unde este posibil, plănuim să organizăm cabinete pentru vaccinare, acolo unde avem personal medical suficient, şi unde avem copiii care în acest moment au indicaţia de a fi vaccinaţi. Trebuie să înţelegem că vaccinarea la copii este, de asemenea, sigură şi că ea reprezintă un bun mijloc de prevenţie a infecţiei la copiii de peste 12 ani, cei care au acum indicaţie de vaccinare”, a precizat Ministrul Sănătăţii pentru News.ro

Ministrul Sănătăţii a precizat că personalul medical nevaccinat trebuie să suporte testarea periodică din propriul buzunar, având în vedere că statul român le pune la dispoziţie vaccinul în mod gratuit şi că există date ştiinţifice cu privire la siguranţa vaccinării. Ioana Mihăilă spune că nu este responsabilitatea contribuabilului român să plătească testele.

“Trebuie să înţelegem că medicii, dar nu doar medicii, tot personalul medical trebuie să fie conştient şi responsabil, cu scopul de a proteja pacienţii. Personalul medical nevaccinat, dacă se infectează, reprezintă un risc nu doar pentru propria persoană, de a dezvolta forme severe de boală, dar şi pentru pacienţi. Din aceste considerente, cred că personalul medical nevaccinat ar trebui testat periodic, iar în condiţiile în care vaccinarea este gratuită, este disponibilă, este sigură, practic nu există contraindicaţii pentru prima doză de vaccin serioase, aşa încât să explice aceste procente relativ mici ale personalului medico-sanitar nevaccinat. Cred că este important ca atunci când statul pune la dispoziţie mijloacele de prevenţie, şi mă refer aici la vaccinare, personalul care nu doreşte –  şi este liber să aleagă – totuşi să nu expună pacienţii la risc şi să fie testaţi periodic, dar aici nu cred că mai este responsabilitatea contribuabilului care plăteşte până la urmă dările la stat şi din banii căruia s-ar realiza aceste teste. Cred că aici este responsabilitatea personalului care, în ciuda tuturor acestor date ştiinţifice legate de siguranţa vaccinării, în ciuda faptului că vaccinul este pus la dispoziţie gratuit, încă nu doreşte să se vaccineze. Este liber să aleagă asta, dar nu este responsabilitatea contribuabilului român să plătească testele”, a explicat Ministrul Sănătăţii.