Fri. Dec 9th, 2022

Lovitură pentru hoții de lemne

Senatorii din Comisia juridică au aprobat, miercuri, propunerea legislativă potrivit căreia pot fi confiscate mijloacele de transport cu care se realizează transportul fraudulos de material lemnos. Proiectul modifică Legea 171/2010 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

de_ce_iai_taiat_bai-1

Sancţiunea pentru săvârşirea contravenţiei silvice constă în reţinerea sau confiscarea bunurilor folosite, destinate sau rezultate din săvârşirea contravenţiei silvice, inclusiv mijlocul de transport cu care s-a realizat transportul fraudulos de material lemnos şi/sau retragerea autorizaţiei sau atestatului, după caz.

Transportul fraudulos este transportul de material lemnos pentru care nu există documentaţia cerută de lege sau pentru care datele din documentaţie diferă faţă de cele reale.

Agentul constatator care aplică sancţiunea dispune şi reţinerea, confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile silvice, inclusiv confiscarea mijlocului de transport prin care s-a realizat transportul fraudulos de material lemnos, în condiţiile legii.

Comisia juridică şi Comisia de mediu întocmesc raport comun la acest proiect. Senatul este prima Cameră sesizată. (Sursa: Agerpres)

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11