December 1, 2024

De citit!/Băsescu: „După Ucraina urmăm noi”

Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că liderul rus Vladimir Putin nu poate câștiga în negocierile cu SUA și NATO pe tema Ucrainei, apreciind că Moscova a fost tratată ca ”o putere regională”.

Într-o postare pe pagina sa de Faebook, fostul președinte a prezentat sâmbătă, 12 februarie, o serie de argumente care îi susțin afirmația:

1. Niciodată NATO nu a promis că nu se va extinde spre Est, în spaţiul fostelor state membre ale Pactului de la Varşovia, iar Putin ştie că minte atunci când susţine public acest lucru. Un astfel de angajament al SUA şi NATO ar fi fost înscris într-un tratat parafat şi semnat. La reunificarea Germaniei, singurul angajament asumat de NATO faţă de Rusia a fost că nu va amplasa trupe şi echipamente militare pe teritoriul fostului RDG, angajament pe care îl respectă cu stricteţe.

2. NATO şi SUA au respins categoric pretenţiile lui Putin cu privire la punerea sub influenţa Moscovei a statelor foste parte a URSS sau foste state ale Pactului de la Varşovia şi refacerea ”zonei de influenţă” a Rusiei.

3. Invadarea Ucrainei ar aduce pierderi mari armatei ruse datorită transferului de armament defensiv de ultimă generaţie către Ucraina, făcut de SUA, Regatul Unit, Ţările Baltice dar şi Turcia (Putin este obişnuit să prezinte poporului rus victorii fără glorie în care nu pierde nici un soldat precum în Crimeea, Osetia, Aphazia, Nagorno Karabah sau Dombas ori Transnistria unde a folosit insurgenţa locală);

4. Pe timpul unui eventuale invazii, armata Ucrainei ar fi bine susţinută cu echipamente militare defensive moderne pe tot timpul conflictului de către multe din statele NATO şi UE (desigur, mai puţin Germania, Croaţia, Ungaria şi probabil Bulgari);

5. Desfăşurarea de trupe şi tehnică militară pe care o fac SUA a antrenat şi angajamentul altor state membre NATO şi UE;

6. Concentrarea masivă de forțe navale NATO în Marea Mediterană;

7. Ameninţarea fermă a SUA şi a Uniunii Europene legat de impunerea unor sancţiuni economice severe ce vor fi aplicate Federaţiei Ruse;

8. Implicarea totală a SUA în găsirea unor soluţii alternative de aprovizionare cu gaze naturale a Europei, inclusiv din Qatar;

9. Turcia, de la care Putin avea așteptări mari s-a dovedit intransigentă față de o posibilă invadare a Ucrainei. Mai mult, Turcia s-a angajat în negocieri tehnice pentru a face posibil tranzitul de gaze din Orientul Mijlociu către Europa, ca alternativă la GAZPROM;

11. Ameninţarea militară a Ucrainei face ca Rusia să fie izolată pe scena internaţională iar consecinţele izolării vor fi extrem de grele din punct de vedere economic şi politic.

Ținând cont de toate aceste lucruri și de faptul că NATO şi SUA nu au făcut concesii, fostul președinte subliniază că ”Putin va fi nevoit să renunţe, cel puţin pentru moment, la invadarea Ucrainei sau să încerce metode mai subtile pentru a controla această ţară fostă componentă a URSS”.

Traian Băsescu: „După Ucraina urmăm noi”

Fostul președinte explică și de ce țara noastră susține Ucraina în conflictul cu Rusia.

Unii se întreabă de ce susţinem Ucraina în condiţiile în care etnicii români sunt lipsiţi de drepturi şi se întreabă de ce nu facem ca Ungaria lui Victor Orban. Aici lucrurile sunt simple. Dacă privim pe hartă vedem cu uşurinţă că după Ucraina urmăm noi. De aceea trebuie să susţinem Ucraina”, a mai scris Băsescu.

Fostul președinte vorbește în postarea sa și despre refuzul unor state de a primi România în Spațiul Schengen.

Sursa: comisarul.ro