December 2, 2024

Cum se calculeaza mediile elevilor in conditiile eliminarii tezelor

 

Ministrul educației a decis să anuleze tezele pentru tot acest an școlar.

“Ca urmare a situației desfășurării activităților educaționale în mediul online, am decis, prin consultare la nivelul Ministerului Educației și Cercetării, ca în anul școlar 2020-2021 să nu se susțină teze, ca formă de evaluare sumativă, media semestrială urmând a se calcula prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor obținute prin evaluarea continuă, la cel mai apropiat număr întreg. La o diferenţă de 50 de sutimi, rotunjirea se va face în favoarea elevului“, a scris Monica Anisie pe pagina sa de Facebook.

 

Foto Arhiva

Ministrul M. Anisie a mai afirmat că “profesorii se vor concentra pe evaluarile formative (continue) și sumative curente (la final de unitate de învățare). În urma acestor evaluări, cadrele didactice vor oferi feedback fiecărui elev în parte cu privire la progresul în învățare și performanțele obținute, ghidând elevii cu modalități de învățare prin care să ajungă la rezultate mai bune, acolo unde este cazul“.

Modalitatea în care se va realiza această evaluare este decisă de fiecare cadru didactic. Practicile de evaluare sumativă vor fi reorientate de la o centrare pe conținut, la o centrare pe competențe, evidențiind triada știu – pot – sunt, valorificând o varietate de metode de evaluare (de exemplu, proiectul, portofoliul). Dacă exigențele lumii contemporane vizează un curriculum centrat pe competențe, atunci evaluarea, atât cea formativă, cât și cea sumativă, trebuie să se concentreze pe măsurarea și aprecierea acestor competențe“, a conchis ministrul Monica Anisie.

Sursa: EDUPEDU.ro