Tue. Sep 27th, 2022

Compania Uber nu mai are voie să lucreze în Cluj-Napoca, au decis judecătorii Tribunalului Specializat Cluj

Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania a reuşit miercuri o victorie împotriva serviciului de transport Uber. Taximetriştii clujeni au reuşit să obțină o ordonanță preşedinţială prin care, până la soluţionarea dosarului deschis de ei, sunt interzise furnizarea de servicii Uber pe raza municipiului Cluj-Napoca. “Societatea de avocatură angajată de Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania a câștigat prima luptă în procesul cu Uber.

uber-4

Instanța de judecată a dispus astăzi 16 noiembrie încetarea furnizării serviciilor Uber pe raza municipiului Cluj-Napoca până la soluționarea dosarului având ca obiect acțiunea de concurenţă neloială. Astfel avem o prima confirmare că acest serviciu de transport funcționeaza fără respectarea prevederilor legale pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat de presă al societății de avocatură.

Decizia de miercuri nu este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile. ”Procedura pe care noi am urmat-o este procedura ordonanței președințiale, este o procedură specializată care se judecă cu celeritate și în baza ei se poate dispune temporar încetarea unor activități. Noi am solicitat încetarea efectelor și a serviciilor efectuate de Uber până la soluționarea dosarului pe fond”, a declarat Tania Maria Câmpan, apărătorul taximetriștilor. În procesul pe fond, taximetriștii solicită ca Uber să nu mai poată lucra niciodată în Cluj-Napoca ”Solicităm instanței să emită o hotărâre prin care să se dispună încetarea tuturor actelor de concurență neloială pe care Uber le exercită, pentru că ei, de fapt, exercită un serviciu de taximetrie, de transport public de persoane mascat, ascunzându-se în spatele unei platforme online.

Ei susțin că această platformă nu face decât să faciliteze intermedierea între șoferii care fac curse și cetățenii care doresc să fie transportați dintr-o parte într-alta, dar care au de fapt nevoie de un taximetru. Uber este o societate care deși desfășoară activități de taximetrie nu îndeplinește și nu deține autorizațiile necesare pentru a desfășura această activitate raportat la prevederile Legii 38, legea taximetriei”, a mai spus avocata.

Ea a mai precizat că dacă nu va fi pusă în aplicare această decizie urmează a se formula o plângere penală pentru nerespectarea hotărârii judecătorești. De cealaltă parte, oficialii companiei spun că vor ataca această ordonanță președințială.

“Uber este o aplicatie, o platforma digitală, nu oferă servicii de transport, ci le intermediază între cei care le solicită (pasageri) și cei care le oferă – șoferi parteneri, care colaborează cu Uber prin entități fiscale înregistrate. Vom ataca decizia, dar între timp nu se schimbă absolut nimic. Mă îndoiesc că decizia aceasta va rămâne definitivă”, au precizat oficialii companiei într-un răspuns la solicitarea Monitorul de Cluj. Uber, aplicaţia pentru smartphone care face legătura între pasageri şi cel mai apropiat şofer dispus să-şi ofere serviciile contra cost, este disponibilă din 4 august 2016 în Cluj-Napoca, al doilea oraş din România după Bucureşti.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă – cum poţi comanda o cursă la atingerea unui buton.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11