December 7, 2024

BREAKING// Ordonanța de urgență de prelungire a mandatelor primarilor este neconstituțională, a decis CCR

Curtea Constituțională (CCR) a decis miercuri, cu majoritate de voturi, că ordonanța de urgență prin care au fost prelungite mandatele aleșilor locali, precum și legea PSD-ALDE-Pro România prin care Parlamentul șia arogat atribuția de a stabili data alegerilor locale, sunt neconstituționale, au precizat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR.

Potrivit acestora, cele două acte normative au fost respinse din cauza paralelismului legislativ.

Foto – Inquam

”Prelungirea mandatelor aleșilor locali se poate face doar prin lege”, au declarat surse din cadrul CCR. ”Rămâne de competența Parlamentului să prelungească mandatele. Iar data alegerilor locale va trebui să fie stabilită în interiorul perioadei cu care vor fi prelungite mandatele aleșilor locali”, au mai explicat sursele citate.

Potrivit acestora, nu este exclus ca Parlamentul să poată stabili data localelor.

”Nu sunt alegeri la termen, este o situație excepțională. Deci Parlamentul va putea stabili, prin lege, data alegerilor locale”, au mai explicat sursele citate pentru G4Media.ro.

Decizia a fost luată cu 7 voturi ”pentru” și 2 voturi ”împotrivă” (judecătoarele Livia Stanciu și Simina Tănăsescu).

”Parlamentul trebuie să dea această lege de porelungire a mandatelor aleșilor locali în condiții de legalitate. Acum a fost respinsă pentru că, în loc să respingă ordonanța de urgență a guvernului, au copiat prevederi din acest act normativ și au mers în paralel, atât cu legea, cât și cu ordonanța”, au mai spus sursele din cadrul Curții Constituționale.

Pe 23 aprilie, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, inițiativa legislativă depusă de PSD, UDMR, Pro România și ALDE privind prelungirea cu cel mult șase luni a mandatelor primarilor și consilierilor locali.

Cele patru partide de opoziție au introdus o modificare majoră în legea alegerilor locale: i-au luat guvernului competența, până acum exclusivă, de a stabili data scrutinului, urmând ca aceasta să fie fixată de Parlament prin lege organică.

Actul normativ a fost adoptat cu 204 voturi ”pentru”, 105 de voturi ”împotrivă” și 7 abțineri.

PNL a anunțat atunci că va ataca legea la Curtea Constituțională.

Potrivit legii adoptate de Camera Deputaților (aceeași formă ca la Senat):

  1. Mandatele aleșilor locali se prelungesc cu cel mult șase luni de la data încetării stării de urgență;
  2. Data alegerilor se stabilește prin lege organică (nu prin hotărâre de guvern – n. red.), cu cel puțin 75 de zile înaintea votării.

Actul normativ a fost adoptat pe 15 aprilie de Senat, care a eliminat prevederile esențiale din ordonanța de urgență a Guvernului Orban privind amânarea alegerilor locale și le-a înlocuit cu o inițiativă legislativă semnată de Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu.

Astfel, primele trei articole ale ordonanței au fost abrogate de Senat. Acestea prevedeau că:

  • Procedurile privind organizarea alegerilor locale se demarează în termen de șase luni de la încetarea stării de urgență;
  • Data alegerilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin 75 de zile înaintea votării;
    Mandatele actualilor aleși locali se prelungesc până cel târziu la data de 31 decembrie 2020.

De asemenea, Senatul a eliminat și prevederea din ordonanța de urgență care dădea posibilitatea partidelor ca, în locul unei liste de semnături de susținere a candidaților la locale, să depună o contribuție electorală în valoare de cel puțin 50 de salarii minime brute (111.500 de lei).

A fost păstrată din ordonanța de urgență a guvernului doar prevederea care oferă posibilitatea depunerii online a candidaturilor la alegerile locale, înjumătățirea numărului de semnături de susținere și posibilitatea de a depune o singură listă cu semnături de susținere la nivel național.