June 28, 2025

Bugetul Florestiului a fost prezentat inainte de finalizarea procedurii de consultare publica. E de 90 milioane lei pe acest an

La finele lunii martie, Primaria Floresti a intiat “Procedura de consultare publica privind finantele publice locale, pe prevederile Proiectului de buget al comunei Floresti”, iar etapa acestei consultari a fost programata pentru perioada “26 martie – 09 aprilie 2021.”

Totusi, cu doua zile inaintea incheierii etapei de consultare publica, adica ieri, miercuri 7 aprilie, primarul Florestiului s-a grabit sa prezinte “publicului” bugetul localitatii pe 2021 ca si cum acesta este “batut in cuie”: dezbatut si votat in Consiliul Local.

In fine, pe undeva graba primarului poate fi inteleasa si acceptata. Niciunul dintre cei 7 consilieri USR/PLUS nu e “magnific” si nici nu are puterea de a modifica structura bugetului sau de-ai convinge pe cei 10 liberali si 2 udemeristi ca acesta poate suferi modificari pe ici, pe colo, prin partile esentiale.

Bugetul Florestiului este aproximat la 90 de milioane de lei.