October 21, 2024

UNTOLD 2023// Ziua a 2-a// Tot mai multe persoane prinse cu droguri asupra lor// Patru spectatori au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare

Jandarmeria Cluj ne informează că vineri, 4 august, în a doua zi de UNTOLD 2023, au fost oprite din a participa la festival 45 de persoane, depistate având asupra lor substanțe interzise la deținere.

Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurantele și barurile, respectiv străzile și zonele adiacente locației de desfășurare a festivalului.

Foto// Evz.ro

Echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul I.S.U. Cluj și Serviciului de Ambulanță Cluj au acordat sprijin participanților, în următoarele situații:  69 de traumatisme diverse (excoriații, contuzii etc.); alte 249 cazuri cu afecțiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, cădere de la același nivel, hipertensiune arterială etc.); 4 persoane au necesitat investigații medicale suplimentare și au fost transportate la spital.

Ieri, 4 august, jandarmii, polițiștii și pompierii clujeni au aplicat 108 sancțiuni contravenționale – 51 de amenzi în valoare totală de 47.640 lei și 57 de avertismente scrise. 

Astfel, au fost aplicate:

  • 52 de sancțiuni la regimul rutier, (36 avertismente scrise și 16 amenzi în valoare totală de 16.240 lei);
  • 23 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (19 avertismente și 4 amenzi în valoare totală de 2.000 de lei);
  • 2 sancțiuni privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, constând în 2 amenzi în valoare totală de 2.000 lei;
  • 16 sancțiuni pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (1 avertisment scris și 15 amenzi în valoare totală de 9.200 lei);
  • 5 sancțiuni privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, constând în 1 avertisment scris și 4 amenzi în valoare totală de 6.000 de lei;
  • 9 sancțiuni constând în 9 amenzi în valoare totală de 12.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legale cu privire la activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto;
  • 1 sancțiune privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanei, constând în amendă în valoare de 200 lei.