Fri. Oct 7th, 2022

Un angajat al Primărie Florești s-a folosit de trei buletine pentru a obține venituri financiare

Cotidianul electronic gazetadecluj.ro, sub semnatura Mihaelei Trif, ne informeaza ca un fost candidat PMP la functia de primar al comunei Poieni, Dorel Potra se foloseste de mai multe carti de identitate pentru a obtine beneficii financiare de la Floresti si Directia de Asistenta Sociala Cluj. Cu toate ca statutul functionarului public nu ii permite acest lucru, salariatul Primariei Floresti dl. Dorel Potra incalca legea si comite ilegalitati pe banda rulanta.

primaria-floresti-2016

“Și-a păstrat buletinul vechi pentru a-l folosi unde-i convenea

La începutul acestui an, în primăvară, Dorel Potra și-a depus dosarul pentru a participa la un concurs pentru un post de funcționar public la Primăria Florești. Printre documentele prezentate de acesta, se afla și o copie după cartea sa de identitate eliberată în 2008.

Ulterior, acesta a câștigat concursul și a devenit funcționar public la Florești. Însă, cum acest job nu i-a fost de ajuns, Potra a candidat în primăvară, din partea PMP la Primăria Poieni, unde la dosarul de candidatura a depus o copie de buletin cu domiciliu în comuna respectivă, eliberat în februarie 2016.

Legal vorbind, era imposibil ca Potra să depună în martie 2016 acea copie de buletin(cu domiciliul în Cluj-Napoca) la Florești, dacă de fapt în februarie el avea eliberat buletin nou cu domiciliul în Poieni.

Cu toate acestea, Potra a reușit să își schimbe din nou cartea de identitate după alegeri. Conform surselor, la desemnarea primarului în Poieni, Potra a obținut undeva între 40 și 60 de voturi, spre deosebire de contracandidatul său Boca Gheorghe, care a fost votat de peste 1000 de poieni.

Astfel că, în 17 iunie 2016, SPCLEP Cluj-Napoca i-a mai eliberat acestuia un nou buletin prin care, Potra atestă că domiciliul său nu este în Morlaca, Comuna Poieni.

Boala după campania electorală

Odată intrat pe postul de funcționar public la Florești, Potra și-a făcut planurile pe ascuns. Astfel că, buletinul ce îl schimbase în februarie nu a apărut la dosarul său. Iar la începutul lunii iunie, în perioada votului pentru alegerile locale, acesta a intrat în concediu medical, întorcându-se la muncă după încheierea cursei electorale.

Cu toate că ar fi motivat cu documente că are nevoie de concediu medical, Dorel Potra de fapt se afla în campanie electorală pe satele aferente comunei Poieni.

Astfel că, în cazul în care Potra va fi tras la răspundere pentru concediul medical respectiv, printre persoanele care vor fi amendate în cazul în care se dovedește că acesta nu se afla la domiciliu în perioada respectivă, se numără și medicul care a parafat documentul respectiv. Potrivit Ordonanței de Guvern adoptat în  14 aprilie și publicată luni în Monitorul Oficial stipulează că „eliberarea certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare” constituie contravenție. Această abatere se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.

Bani ilegali încasați pentru boala mamei

La Direcția de Asistență Social Cluj-Napoca, Dorel Potra și-a depus un dosar prin care solicita să i se întocmească un contract de muncă pentru funcția de asistent personal al mamei sale care este încadrată în handicap grav, gr I.

În cererea respectivă Potra Dorel motivează că dat fiind boala gravă a mamei, cea din urmă necesită ”supraveghere permanentă”.

„Rog încheierea contractului de muncă…iar îngrijirea și supravegherea permanentă o voi acorda la domiciliul mamei mele din Cluj-Napoca” menționează Potra.

De asemenea la dosar a folosit buletinul eliberat în 2008, ne actualizând celelalte cărți de identitate pe care acesta le-a primit.

Cu toate acestea, statutul funcționarului public îi interzice cu desăvârșire lui Potra să obțină astfel de venituri.  De asemenea, îngrijirea permanentă a unei persoane este cotată cu o anumită sumă și impune ca beneficiarul contractului să nu activeze într-o altă instituție a Statului Român, precum Primăria Florești.

Potrivit articolului 94, din legea 161, referitor la incompatibilitățile funcționarilor publici, Potra comite o ilegalitate.

(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:

  • a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
  • b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care  funcționarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;
  • c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public;
  • d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.”

SURSA: gazetadecluj.ro – Mihaela TRIF – http://gazetadecluj.ro/un-angajat-al-primarie-floresti-s-folosit-de-trei-buletine-pentru-obtine-venituri-financiare/

 

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11