October 23, 2024

Tobele razboiului suna puternic/ Rusia face exercitii cu tancuri la granita cu Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri în timpul unei conferințe de presă că „răbdarea” Rusiei „s-a încheiat”, iar „acum e timp ca lucrurile să se miște”, potrivit agențiilor RIA Novosti și Associated Press.

„Răbdarea noastră [cu Occidentul] s-a încheiat. Am avut foarte multă, am așteptat un răspuns specific la propunerile noastre, acum e timpul ca lucrurile să se miște. „Occidentul a fost condus de orgoliu și a exacerbat tensiunile, încălcând obligațiile sale și bunul simț”, a afirmat Lavrov.

  • Declarațiile ambigue vin pe fondul unui blocaj în discuțiile dintre NATO și Rusia, după trei întâlniri terminate fără nici un rezultat concret în această săptămână.

Oficialul rus susține că  NATO încearcă „să se extindă artificial”, prin prezența în Ucraina și în statele scandinave. Lavrov pretinde că „sunt sute de militari britanici și americani în Ucraina”, iar prezența lor în regiunea Donbas „depășește mai multe linii roșii”, care vor duce „la o confruntare directă” între Rusia și NATO.

„Chiar dacă Ucraina nu se va alătura NATO, faptul că există armament ofensiv și baze militare americane la Marea Azov, putem spune că a dus la încălcarea unei linii roșii. Sunt sute de militari britanici și americani în Ucraina. Prezența acestor instructori în Donbas depășește mai multe linii roșii și va duce la o confruntare directă între ruși și NATO”, a declarat ministrul rus de Externe.

Serghei Lavrov reiterează faptul că este esențial ca NATO să nu se extindă spre est și cere ca Alianța Nord-Atlantică să ofere o garanție în scris în acest sens, până săptămâna viitoare. El a subliniat că nu va aștepta la nesfârșit un răspuns din partea Occidentului. Oficialul de la Moscova a explicat că aceasta este condiția principala a Rusiei pentru dezescaladarea tensiunilor.

„Federația Rusă nu este pregătită să aştepte pentru totdeauna ca SUA şi NATO să răspundă cererilor sale de securitate şi doreşte un răspuns scris detaliat pentru fiecare propunere exprimată la negocieri”, a declarat Lavrov.

În privința retragerii trupelor ruse de la granița Ucrainei, ministrul rus de Externe a precizat că această cerere „este inacceptabilă, iar Vestul merge prea departe”.

Mai multe website-uri guvernamentale din Ucraina au fost ținta unui amplu atac cibernetic, chiar înaintea conferinței susținute de Serghei Lavrov. Momentan nu este clar de către cine a fost coordonat atacul informatic.

Postul de televiziune CNN anunță vineri, citând informații din serviciile secrete americane, că Rusia ar pregăti o operațiune sub acoperire în estul Ucrainei pentru a justifica o invazie militară.

Agenții ruși, care ar urma să poarte însemne ale Ucrainei, vor efectua acte de sabotaj împotriva forțelor Rusiei care sunt deja staționate în zonă. CNN arată că Rusia ar fi poziționat în estul Ucrainei un grup de agenți secreți specializați în gherilă urbană și utilizarea explozibililor.

Acuzația vine în urma unei declarații făcute vineri de Ministerul ucrainean al Apărării, care spunea că serviciile speciale ruse pregătesc provocări împotriva propriilor trupe în încercarea de a crea un pretext pentru a invada Ucraina.

Consilierul pentru securitate națională al președintelui Statelor Unite, Jake Sullivan, a avertizat încă de joi seara că agențiile de informații americane au indicii că Rusia ar putea opta „pentru fabricarea unui pretext care să justifice o invazie, inclusiv prin activități de sabotaj și operațiuni informaționale, acuzând Ucraina că pregătește un atac iminent împotriva forțelor ruse din estul Ucrainei”, potrivit Reuters.

Desfășurarea de către Rusia a zeci de mii de trupe în nordul, estul și sudul Ucrainei alimentează temerile la Kiev și capitalele occidentale că Moscova plănuiește un nou atac. „Tobele războiului bat cu putere”, a spus un înalt diplomat american, citat de Reuters

Analiștii militari occidentali au sugerat că Rusia nu poate menține astfel de trupe dislocate acolo unde sunt pe termen nelimitat din motive financiare și logistice și ar trebui să le retragă până la vară.

Estimările numărului de trupe rusești mutate mai aproape de Ucraina variază de la 60.000 la aproximativ 100.000, un document al serviciilor secrete americane sugerând că numărul ar putea fi crescut la 175.000.

Vineri, Euronews a postat pe instagram un filmuleț în care se vede că Armata Rusiei efectuează exerciții de antrenament la mai puțin de 50 km de granița cu Ucraina.

Ministerul Apărării din Federația Rusă a publicat vineri pe site-ul oficial un video care arată cum echipajele celei de-a 150-a divizii de puști motorizate din Districtul Militar de Sud au efectuat trageri reale în regiunea Rostov.

Peste 2.500 de militari din Districtul Militar de Sud au participat la evenimentele de antrenament de luptă și au fost implicate aproximativ 100 de tancuri, potrivit Ministerului Apărării al Rusiei.

Oficialii americani au spus că Rusia ar putea ataca Ucraina încă din această lună, când terenul va fi mai dur, facilitând mișcarea rapidă a tancurilor și a altor blindaje.

Un posibil „blitzkrieg” declanșat de Rusia în Ucraina este, în primul rând dictat de cât de aspră va fi iarna în zilele următoare. Iarnă grea înseamnă temperaturi scăzute care duc la înghețarea solului, ceea ce permite deplasarea mult mai ușoară a tancurilor, blindatelor, camioanelor și ar permite astfel o defășurare mai rapidă a unităților terestre.

Sursa: Comisarul.ro