Mon. Aug 8th, 2022

Seful Sectiei 6 Politie Rurala Floresti ne spune care sunt strazile cele mai vizitate de catre hoti

Numarul tot mai mare de spargeri de locuinte din Floresti a creat in randul populatiei panica, iar pe diversele retele si grupuri de socializare acestea sunt intens dezbatute, insa comisarul sef Alexandru Miron (foto stanga), seful Sectiei 6 Politie Rurala Floresti, sustine ca numarul infractiunilor cu “autor necunoscut” inregistrate in 2015, pana la mijlocul lunii decembrie sunt in scadere fata de anii trecuti.

conducerea sectia 6 floresti

Potrivit afirmatiilor comisarului sef Alexandru Miron, Seful Sectiei 6 Politie Rurala Floresti, exprimate pentru cotidiantr.ro, “numărul furturilor din locuinţe, cu autor necunoscut, înregistrate pe raza de competenţă a Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti în 2015, până la mijlocul lunii decembrie 2015, a fost de 88. ÎN SCĂDERE FAŢĂ DE ANII TRECUŢI. În 2014 am avut 94, iar în 2013 am avut 97 furturi din locuinţe, cu autor necunoscut. Şi să mai punctăm faptul că Gilăul reprezintă aproximativ 20% din aceste numere. Statistic vorbind, în 2015 vom avea un an cu mai puţine furturi din locuinţe cu autor necunoscut decât în anii precedenţi”.

Vezi daca stai pe o strada vizitata de catre hoti in 2015!

Pe baza cazurilor aflate in lucru sau rezolvate de-a lungul acestui an, comisarul sef Alexandru Miron considera ca “zona de blocuri din partea de sud a Florestiului” este cea mai vizitata de catre hoti.

“Zonele din Floreşti în care s-au înregistrat cele mai multe furturi din locuinţe cu autor necunoscut sunt marile aglomerări de blocuri respectiv strazile Porii, Florilor, Stejarului, Sesu de Sus, Subcetate, Ioan Rus, Cetatii, Somesului, Dumitru Mocanu. Au fost identificate şi cercetate deja pentru furturi din locuinţe un număr de 24 persoane, au fost depistaţi în flagrant 2 persoane bănuite de furturi din locuinţe şi, extrem de important, au fost reţinute 17 persoane, dintre care ulterior 9 au primit mandat de arestare. Nu e cazul câtuşi de puţin ca populaţia să se panicheze, dar trebuie să devenim conştienţi de acest fenomen. Multe grupări specializate la nivel naţional în spargerile de locuinţe s-au axat pe Floreşti, întrucât aici avem o aglomerare urbană şi lumea nu îşi ia măsuri elementare de siguranţă, precum instalarea de sisteme de alarmă şi măsuri de precauţie. Este de neînţeles cum poţi avea în casă cantităţi mari de aur sau sume imense de bani ori alte lucruri de valoare ridicată, dar să nu ai un sistem de alarmă ce costă 200 de euro sau un seif ce costă 100 lei. Populaţia trebuie să conştientizeze faptul că Floreştiul se află pe radarul grupărilor de infracţionalitate din ţară şi să aibă un grad ridicat de atenţie. Poliţia îşi face datoria, aşa cum am exemplificat mai sus, dar nu e posibil când ai o patrulă la 61 de kilometri pătraţi să ai pretenţia de a avea un poliţist la scara blocului care să te păzească 24/7 !”, a declarat comisar şef Alexandru Miron, comandantul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, pentru cotidiantr.ro

Iată mai jos o serie de cazuri exemplificative în care au fost recuperate prejudicii semnificative:

“La data de 10.03.2015, in baza activitatilor informativ operative desfasurate de catre lucratorii sectiei a fost identificat autorul furtului din locuinta persoanei vatamate  CHE, domiciliat în Floresti, str. Porii, in persoana numitului Moldovan Adrian, cunoscut infractor recidivist, fata de care in urma probatoriului adminstrat sub indrumarea procurorului de supraveghere, s-a dispus efectuarea in continuare a urnaririi penale pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, faptă prev şi ped. de art. 228  alin. (1) art. 229 alin 1 lit b) si d) si alin. 2 lit b) Cod. pen. cu aplic art. 41 alin 1 C.pen si s-a dispus reţinerea  pe o durată de 24 ore, începând de la data de 10.03.2015, ora 16:00, până la data de 11.03.2015, ora 16:00, fiind depus in cadrul Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Cluj ulterior impotriva acestuia s-a dispus luarea masurii arestului la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile.

La data de 18.05.2015 lucratorii sectiei de politie rurala Floresti au finalizat cercetarile in dosarul penal cu nr. 10212/P/2014 cu propunere de Referat de Terminare a Urmăririi Penale, adică trimitere în judecată, pentru savarsirea infracţiunilor concurente de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. şi tentativă la furt calificat prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.; faţă de

SZABO FERENCZ-CSABA n. 1974 in Cluj-Napoca, cu dom. in loc. Cluj-Napoca fără antecedente penale, cercetat pentru savarsirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit b şi d, alin. 2 lit b C.pen.;

FOGHIS PETRICA MARIUS, nascut 1969 in Oradea, jud. Bihor, cu dom. in loc. Cluj-Napoca, s fara antecedente penale cercetat pentru savarsirea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. 1 C.pen.;

GREBEL BELA ATTILA – născut 1976 în Cluj-Napoca jud. Cluj, domiciliat în oras Jibou, jud. Salaj, fără antecedente penale cercetat pentru savarsirea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. 1 C.pen.

NOVAK ERIKA KINGA fiica lui Martin si Rozalia, nascuta 1983  in Cluj-Napoca, jud. Cluj, cu dom. in loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj, fără forme legale in Cluj-Napoca, cercetata pentru săvârşirea  infracţiunilor concurente de instigare la furt calificat prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) C.pen. şi instigare la tentativă de furt calificat prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 32 alin. 1 C.pen. corob. cu art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) C.pen., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.,

În fapt in seara de 14.10.2014, au patruns prin fortarea geamului de la baie in locuinta peroanei vatamate PM din com. Floresti str. Dumitru Mocanu, de unde au sustras suma de 35.000 euro, 25.000 lei, ceasuri si bijuterii din aur in greutate totala de aproximativ 600 gr. si un telefon marca Alcatel, cauzand un prejudiciu total de aproximativ 250.000 lei iar in seara de 26.03.2015, numitul Tamas Teodor a incercat sa patrunda prin fortarea geamului intr-un coafor din Cluj Napoca, apartinand aceleiasi persoane vatamate PM, insa a renuntat la comiterea infractiunii intrucat s-a declansat sistemul electronic antiefractie.

In cauza au fost recuperate o parte din ceasuri si bijuterii, prejudiciul fiind partial recuperat si a fost aplicat sechestru pe un autoturism si partile sociale ale unei societati in vederea recuperarii in totalitate a prejudiciului cauzat persoanei vatamate.

În 13.04.2015, ora 1930, numita MN,, în calitate de gestionară la o societate comercială, a sesizat prin plângere, I.P.J. Cluj, Secţia 6 Poliţie Rurală Floreşti, despre faptul că  în intervalul 11.04 – 13.04.2015  persoane necunoscute, prin forțarea ușii de acces, precum și a unui geam de tip termopan, de la care a fost îndoită plasa cu care era prevăzut și fisurată sticla acestuia, au încercat să pătrundă în incinta punctului de lucru al magazinului situat în localitatea Florești, strada Subcetate, cauzând un prejudiciu aproximativ de 1900 lei.

În urma verificărilor şi activităţilor informativ-operative desfășurate, lucrătorii din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Floreşti au identificat autorul în persoana numitului Pop-Chira Vasile Cornel. În baza probatoriului administrat, în data de 14.04.2015 procurorul de supraveghere a dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de suspectul Pop-Chira Vasile Cornel pentru săvârșirea infracțiunii de  tentativă la furt calificat prev. de art. 32 alin 1 Cod Penal raportat la art. 228 alin. 1–art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod Penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod Penal constând în aceea că în data de 13.04.2015, în jurul orelor 02:03, numitul Pop-Chira Vasile Cornel a încercat să pătrundă prin forțarea ușii de acces și a unui geam tip termopan în incinta magazinului str. Subcetate, cauzând un prejudiciu estimat de 1900 lei.

Față de suspectul Pop-Chira Vasile Cornel s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, începând cu data de 14.04.2015, ora 15.00 şi până în data de 15.04.2015, ora 15.00, fiind depus în Centrul de Reţinere Arest Preventiv al I.P.J. Cluj şi apoi propus spre arestare preventivă. Suspectul nu figurează în evidenţe.

În data de 13.04.2015, în jurul orelor 0421, numitul Pop-Chira Vasile Cornel a fost prins în flagrant de organele de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești în timp ce a pătruns prin spargerea geamului de la ușa de acces a magazinului din str. Florilor, de unde a sustras 25 pachete țigarete pe care le-a abandonat în magazin lângă ușa de acces și o doza de bere marca Skoll pe care a abandonat-o în afara magazinului, după somarea făcută de către organele de poliție, cauzând astfel un prejudiciu de 2000 lei. De asemenea în data de 29.03.2015, în jurul orei 0252 o persoană necunoscută, prin spargerea geamului ușii de acces al magazinului, situat în Cluj-Napoca, strada Ion Meșter, a pătruns în interior de unde a sustras 27 pachete de țigări de diferite mărci, cauzând un prejudiciu aproximativ de 2500 lei. În urma verificărilor şi activităţilor informativ-operative desfășurate, lucrătorii din cadrul Secției 4 Poliție au identificat autorul în persoana numitului Pop-Chira Vasile Cornel. În baza probatoriului administrat, în data de 14.04.2015 procurorul de serviciu a dispus reunirea celor două cauze, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Pop-Chira Vasile Cornel pentru săvârșirea a două infracțiunii de  furt calificat, prev. fiecare de art. 228 alin. 1, art.  229 alin. 1, lit. b și d, alin. 2, lit. b Cod Penal cu aplicarea art. 44 alin 1 Cod Penal, ambele cu aplicarea art. 38, alin. 1 Cod Penal și luarea măsurii controlului judiciar față de acesta pe o durată de 60 de zile, începând din data de 14.04.2015 ora 1230 și până la data de 12.06.2015, inclusiv.

În data de 15.04.2015 inculpatul Pop-Chira Vasile-Cornel, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin. 1), art. 229, alin. 1), lit. (b), (d), alin. 2 lit. (b) C.pen. și infracțiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32, alin. 1) C.pen, rap. la art. 228, alin. 1), art. 229, alin. 1), lit. (b), (d), alin. 2 lit. (b) C.pen, ambele cu aplic. art. 44, alin. 1) și art. 38, alin. 1) C.pen. constând în aceea că în noaptea de 04/05.03.201, în intervalul orar 01:12:30 – 01:13:15, a pătruns prin forțarea ușii de acces în magazinul alimentar situat în com. Florești, str. Someșului, ce aparţine persoanei vătămate persoană juridică, iar din interior a sustras mai multe pachete cu țigări cauzând un prejudiciu total de aprox. 3000 lei iar în noaptea de 13.04.2015, în jurul orelor 02:03 a încercat să pătrundă prin forțarea ușii de acces și a unui geam tip termopan în incinta magazinului din loc. Florești, str. Subcetate, cauzând un prejudiciu estimat de 1900 lei, a fost prezentat Judecătoriei Cluj-Napoca, care a respins propunerea de arestare preventiva si a luat fata de acesta măsura preventiva a arestului la domiciliu pe o durata de 30 zile.

În urma activitatilor informativ-operative desfasurate de catre lucratorii Sectiei 6 Politie Rurala Floresti, pe data de 24.04.2015, au reusit prinderea in flagrant a numitului

Budisan Rares-Cosmin  fata de care in urma administrarii probatoriului s-a dispus efectuarea in contiunare a urmaririi penale pentru savarsirea infractiunilor concurente:

furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 C.p art. 229  alin. (1) lit.  d) si  alin. (2) lit. b) C.pen. constand in aceea ca in cursul lunii aprilie 2015, Budisan Rares Cosmin a pătruns prin escaladarea gardului in locuința persoanei vătămate TAL, din comuna Florești, satul Luna de Sus, jud. Cluj iar din interior a sustras trei drujbe, doua marca Sthill si una marca Husqvarna, un flex de dimensiuni mari marca Makita, un rotopercutor Makita în cutie, doua autofiletente una Bosch si una marca Makita, precum si doua truse de scule, toate valorand aproximativ 10.000 lei

furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 C.p art. 229  alin. (1) lit.  d) si  alin. (2) lit. b) C.pen constand in aceea ca în perioada 07.04.2015 – 24.04.2015, Budisan Rares Cosmin a patruns prin forțarea ușii de acces în locuința persoanei vătămate PI din comuna Florești, satul Florești, str. Avram Iancu, Cluj de unde au sustras o drujba o masina de gaurit si un flex, cauzând un prejudiciu estimat de 2.000 lei. Totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. Fata de suspect s-a dispus masura retinerii pe o perioada de 24 de ore, incepand cu data de 24.04.2015 ora 23:10 urmand ca la data de 12.12.2014 acesta sa fie prezentat in fata Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca cu propunere de punere in miscare a actiunii penale si arestare preventiva. Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj Napoca a dispus continuarea cercetarilor cu suspectul in stare de libertate.

În urma activitatilor informativ-operative si a administratii probatoriului in cauza penala cu numarul 5279/P/2015, de catre lucratorii Sectiei 6 Politie Rurala Floresti, pe data de 24.06.2015 ora 06:00, in baza mandatului nr. 53 emis de Judecatoria Cluj-Napoca s-a efectuat o perchezitie domiciliata in com. Floresti str. Mihail Kogalniceanu jud. Cluj, in scopul strangerii de probe si a documentarii activitatii infractionale a numitului:

 Budisan Rares-Cosmin  fata de care prin ordonanta procurorului din data de 18.06.2015 s-a dispus efectuarea in contiunare a urmaririi penale pentru savarsirea infractiuni de:  –furt calificat prev. de art. 228 alin. 1; art. 229  alin. (1) lit.  d) din C.p. constând în aceea că in perioada 14 -25.11.2014 suspectul Budisan Rares Cosmin a pătruns printr-un geam situat la demisolul imobilului în construcție din comuna Florești, satul Luna de Sus jud. Cluj și a sustras o centrală termică instalată la demisol iar de la etajul aceluiași imobil a sustras trei seturi de oale, un set de cuțite și un set de tacâmuri vechi achiziționat prin anii 80, cauzând un prejudiciu estimat de persoana vatamata HF la suma totala de 10.000 lei.

Cu ocazia cercetearilor au fost depistate bunuri si mijloace de proba  care au dus la identidicarea autorului in alte trei cauze penale cu autor necunoscut, aflate in lucru la Sectia 6 Politie Rurala Floresti. Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj Napoca a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva numitului Budisan Rares Cosmin si luarea masurii controlului judiciar impotriva acestuia.

În urma datelor si informatiilor detinute de catre lucratorii de politie  din cadrul Sectia 6 Politie Rurala Floresti,  au efectuat un numar de 9 perchezitii domiciliare la locuintele de domiciliu ale unor persoane suspecte de comiterea infractiunii de furt calificat. Cu aceasta ocazie au fost descoperite si identificate bunuri care provin din savarsirea unor infractiuni de furt calificat, dintre care doua infractiuni pe raza comunei Floresti, au fost identificate mai multe corpuri delict, respectiv instrumente de spargere folosite la comiterea faptelor.

Fata de numitii Duma Ioan si Mican Pavel s-a luat masura retinerii pe o perioada de 24 de ore, urmand ca in cursul zilei de 02.07.2015 sa fie prezentati la Judecatoria Dej cu propunere de arestare preventiva, iar fata de numitul Boros Liviu s-a dispus cercetarea in stare de libertate.

La data de 02.08.2015, in jurul orelor 00:19, polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floresti, l-au depistat și prins in flagrant pe Moldovan Adrian, din loc. Florești, str. Barbu Lăutaru, Cluj care în jurul orelor 00:15 a sustras un televizor marca Funai si o telecomanda E-Boda in valoare de 1.000 lei, din locuința persoanei vătămate FR situată in loc. Florești, str. Cuza Vodă, , jud. Cluj. În urma probatoriului administrat, față de Moldovan Adrian s-a luat măsura reținerii pentru o durată de 24 ore iar la data de 03.08.2015 s-a dispus față de acesta luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 zile, in prezent fiind condamnat si incarcerat in penitenciarul Gherla.”

sursa: cotidiantr.ro

 

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11