Thu. May 26th, 2022

Scenarii posibile pentru desfasurarea noului an scolar// 10 elevi intr-o clasa, cursuri prin rotatie sau containere in curtea scolii!

Ministrul Educaţiei Monica Anisie a explicat că, dacă temerile experţilor se adeveresc şi din toamnă ne vom confunta cu un nou val de COVID-19, elevii ar putea veni prin rotaţie la şcoală, un alt scenariu fiind acela în care, luând în calcul şi experienţa altor ţări, orele de curs să se desfăşoare în containere sau în corturi amplasate în curtea şcolilor, transmite News.ro.

„Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educaţiei, printre care şi acesta (n.r. – al venirii elevilor prin rotaţie la şcoală, în timp ce alţii participă la lecţii online), iar în această perioadă vom analiza şi alte propuneri, dar ne vom uita şi la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că şi acolo s-au confruntat cu aceeaşi situaţie cu care ne confruntăm şi noi, adică lipsa aceasta a infrastructurii. Să ştiţi că sunt state în care au fost găsite soluţii, în care au fost aduse în curtea şcolii containere sau corturi, în aşa fel încât să se realizeze această distanţare fizică. Vom analiza şi noi în cadrul ministerului şi să sperăm, totuşi, că de la toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a declarat Monica Anisie.

Ea a explicat că este vorba despre clasele suprapopulate la acest moment, neexistând condiţii pentru respectarea regulilor de distanţare impuse de Ministerul Sănătăţii.

”Ştim cu toţii că într-o clasă sunt 30 de elevi, poate chiar şi mai mulţi, şi aşa cum prevede ordinul Ministrului Sănătăţii, trebuie să existe o distanţare de 2 metri în faţă, în spate, în lateral stânga, dreapta. Asta ar presupune că, într-o sală de curs, ar trebui să intre maximum 10 elevi. De aceea spuneam că Ministerul Educaţiei se gândeşte, împreună cu autorităţile publice locale, să găsească soluţii pentru ca de la toamnă – repet, numai dacă va exista cel de-al doilea val, aşa cum prevăd specialiştii – să găsim soluţia în aşa fel încât să nu îi expunem pe elevi în niciun fel. Deocamdată însă, aşa cum se ştie, am reluat cursurile de pregătire pentru elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a şi ne pregătim pentru examenele naţionale”, a adăugat ministrul Educaţiei.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11