Sun. Jun 26th, 2022

S-au redeschis terasele. Vezi care sunt regulile care trebuie respectate!

Care sunt principalele reguli care trebuie respectate din 1 iunie, când începe al doilea val de relaxări în România, după cel de la 15 mai.

Ordinul care stabileşte regulile pentru funcţionarea teraselor, publicat sâmbătă dimineaţă, spune că ocuparea locurilor se va face cu rezevare anterioară, astfel încât aglomerările la intrare să fie evitate, iar în cazul apariţiei unei infectări cu COVID-19 autorităţile să ştie de unde să înceapă ancheta epidemiologică.

La terasă, un angajat al localului te va conduce la masă şi îţi va face un triaj observaţional. Asta înseamnă că personalul terasei va trebui să detecteze eventuale simptome respiratorii vizibile, caz în care vei fi rugat să părăseşti incinta.

La masă vei sta cu cel mult alte trei persoane, dacă nu sunteţi membri ai aceleiaşi familii, la o distanţă de 1,5 m între voi. Excepţie vor face cazurile în care vei merge cu membrii familiei, persoane cu care să locuieşti în aceeaşi casă. La final, recomandarea este să plătiţi cu cardul.

Totodată, nu vei putea muta meniuri, solniţe, oliviere şi alte obiecte de la o masă la alta, acestea urmând să fie dezinfectate imediat după plecarea clienţilor de la masă.

Consumul de alimente în picioare este, de asemenea, interzis, iar între mese trebuie să existe o distanţă de minimum 2 m. Personalul care te serveşte va purta mască şi mănuşi, iar mănuşile folosite la servire nu vor fi folosite şi la pregătirea mesei.

În plus, personalul terasei îţi va pune la dispoziţie geluri dezinfectante pentru mâini, atât la intrare, cât şi la toalete, urmând să te informeze despre modul în care să le utilizezi, dar şi despre regulile de igienă şi de distanţare fizică.

De altfel, toate spaţiile/suprafeţele unde au acces clienţii vor trebui curăţate şi dezinfectate cu substanţe biocide avizate, la fel şi ustensilele utilizate în timpul mesei.

Pentru a facilita accesul pe terase, proprietarii te-ar putea ajuta cu anumite semnalizări şi mesaje. La fel, în măsura posibilităţilor, îţi vor crea circuite cu sens unic înspre şi dinspre toalete.

Şi dacă te întrebi ce date personale vei avea de furnizat la rezervare, să ştii că un număr de telefon valid, la care să poţi fi contactat în caz de nevoie, alături de prenumele tău (sau chiar iniţiala), vor fi suficiente. 

Deschiderea teraselor şi a plajelor, desfăşurarea spectacolelor în aer liber, organizarea competiţiilor sportive în aer liber, reluarea traficului internaţional şi eliminarea declaraţiei pe proprie răspundere la deplasarea în afara localităţii sunt câteva dintre principalele măsuri de relaxare, aplicabile de la 1 iunie. Autorităţile estimează că la 15 iunie s-ar putea redeschide şi restaurantele sau sălile de fitness.

Tot la jumătatea lunii iunie am putea scăpa de obligaţia de a purta mască în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun, măsură valabilă, la acest moment, până pe 16 iunie, când urmează să se încheie starea de alertă pe teritoriul României.

MEDIAFAX

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11