Fri. Jul 1st, 2022

Rusia ia drumul Coreei de Nord/ Facebook, Twitter si Youtube au fost blocate/ Pedepse grele pentru cei care critica razboiul

Agenţia rusă pentru supravegherea comunicaţiilor, Roskomnadzor, a ordonat vineri blocarea accesului la reţelele sociale Twitter și Facebook pe teritoriul Rusiei.

Foto/ stirileprotv.ro

Potrivit BBC, nici YouTube nu mai funcționează pentru utilizatorii din Rusia.

Publicaţia independentă rusă Novaia Gazeta, al cărei redactor şef este recentul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Dmitri Muratov, a anunţat vineri seara că elimină unele conținuturi legate de Ucraina pentru a evita sancţiunile, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Parchetul general şi Roskomnadzor ( Serviciul federal pentru control în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă) a cerut ca Novaia Gazeta şi alte media independente să elimine conţinuturile care descriu operaţiunile militare pe teritoriul ucrainean drept război, agresiune sau o invazie. În caz contrar, vor fi amenzi uriaşe şi perspectiva închiderii media”, a anunțat publicaţia pe site-ul său.

Mai mult, parlamentarii ruşi au adoptat vineri amendamente la Codul penal care fac din răspândirea de informaţii false o infracţiune pedepsită cu amenzi sau pedepse cu închisoarea. Sunt, de asemenea, prevăzute amenzi pentru oricine solicită sancţiuni împotriva Rusiei în urma invadării Ucrainei. Pedepsele pot ajunge până la 15 ani de închisoare pentru difuzarea de informaţii care vizează „discreditarea” forţelor armate. Legea a fost promulgată vineri seara de președintele Vladimir Putin.

Kremlinul încearcă să se asigure că versiunea sa asupra războiului din Ucraina ajunge la publicul rus. Postul de radio Eho Moskvî şi canalul de ştiri online Dojd au fost deja închise joi, la scurt timp după ce Parchetul general rus făcuse o recomandare în acest sens, din cauza modului neagreat de putere în care cele mai importante media independente ruse rămase relatau despre invazia militară rusă în Ucraina: vorbeau despre „război” şi victime civile.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11