October 4, 2024

Dupa mai bine de 20 de ani, Ruina de la Colina si-a gasit “rostul in lume”!

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a publicat în consultare publică proiectul de Hotărâre a Guvernului prin care clădirea-ruină de la Colina, strada Bucium, aflată în paragină de mai mult de 20 de ani devine sediul Academiei de Muzică Cluj.

“Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, acreditată instituțional cu calificativul „grad de încredere ridicat”, cu toate programele de studii acreditate, oferă programe de studii în domeniul „muzică”, organizate pe trei cicluri universitare: studii de licență (cu forma de organizare „la zi” şi „la distanţă” – DID), masterat şi doctorat (şcoală doctorală).

Programelor de studii aferente celor trei cicluri de studii universitare li se adaugă: pregătirea personalului didactic, programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, extensii universitare, master-class. Numărul studenților Academiei s-a multiplicat în ultimii 20 de ani de circa 8 ori, ajungând, până în prezent, la peste 1.000.

Investiția de față vine în întâmpinarea nevoii educaționale identificate atât la nivel local, cât și regional – de creare a unei infrastructuri moderne, care să dezvolte educația muzicală și să satisfacă cerințele de pregătire a studenților și de organizare a evenimentelor artistice”, se arata in comunicatul MLPDA.

Valoarea totală a investiției este de 176.488.000 lei (inclusiv TVA), din care valoarea finanțată de MLPDA, prin Compania Națională de Investiții (CNI), este de 166.901.000 lei, iar durata de realizare este de 24 de luni.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici, iar termenul pentru primirea în scris a propunerilor, sugestiilor sau opiniilor este de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului.