Sun. Jul 3rd, 2022

Produs de Cluj deschide sezonul evenimentelor cu un Târg de Florii

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile (MADR), organizează între 14 și 17 aprilie, în capitala României, la București, Târgul de Florii. Derulat prin intermediul Asociației Produs de Cluj, evenimentul se va desfășura în curtea MADR și va reuni 28 de întreprinzători care oferă produse tradiționale locale.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Producătorii locali vor fi prezenți pentru a treia oară, cu sprijinul Consiliului Județean, la un eveniment organizat în incinta MADR. Pentru noi asta înseamnă, în fapte, recunoașterea Asociației Produs de Cluj ca model de bune practici în promovarea culturii tradiționale locale, de la preparate alimentare la obiecte de artizanat. În ultimii 11 ani, micii întreprinzători locali au găsit în proiectul nostru sprijin și au avut cadrul necesar pentru a se dezvolta. Suntem bucuroși că, an de an, misiunea noastră pune aripi unor noi afaceri și, mai ales, că întreprinzătorii care ne devin parteneri sunt familii tinere, dornice să dezvolte afaceri care, pe de o parte, valorifică tradiții locale, și, pe de altă parte, asigură sustenabilitatea financiară a acestora.”

La Târgul de Florii de la MADR vor fi prezenți 28 de mici întreprinzători locali, producători de preparate alimentare tradiționale și artizani. Ei vor prezenta publicului vizitator sortimente de bucate gătite după rețete proprii și obiecte meșteșugărite manual. Astfel, pe standurile Asociației Produs de Cluj, vor putea fi găsite conserve din fructe și legume, de la gemuri la zacuști, siropuri naturale, uleiuri presate la rece, turtă dulce, ciocolată, pâine și prăjituri de casă, vinuri, brânzeturi și produse din carne de porc. Nu vor lipsi costumele populare din zona Ardealului, cojoacele și curele din piele, produse cosmetice bio și cele din lavandă, articole sculptate în lemn, precum și ouăle încondeiate.

Evenimentul de la MADR va reuni pe lângă parteneri clujeni ai Asociației, mici întreprinzători din alte județe, invitați speciali, care prezintă produse manufacturiere diferite de cele locale.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11