November 30, 2024

Primele 11.000 de abonamente la UNTOLD 2017 au fost vândute în mai puţin de 3 minute

Organizatorii Festivalului UNTOLD au anunţat, vineri, că au vândut peste 11.000 de abonamente în mai puţin de trei minute, deşi numărul stabilit iniţial era de 5.000 de abonamente la un preţ promoţional, pentru ediţia din 2017 de la Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

untold-11

Potrivit unui comunicat al UNTOLD transmis, vineri, ţinând cont de interesul manifestat de fani, săptămâna viitoare va fi pregătită o nouă tură de abonamente.

”Primele 11.000 de abonamente la UNTOLD 2017 au fost vândute, vineri, în mai puţin de 3 minute. Deşi am pregătit un calup de 5.000 de abonamente, pentru a răspunde interesului foarte mare din partea fanilor, le-am permis tuturor celor care au accesat link-ul de cumpărare în primul minut de la lansarea vânzărilor, să-şi finalizeze tranzacţiile. Astfel, peste 11.000 de abonamente au ajuns la cei mai înfocaţi fani UNTOLD! Ţinând cont de marele interes, săptămâna viitoare vom pregăti o nouă tură de abonamente”, se arată în comunicat.

Preţul unui abonament promoţional vândut vineri a fost de 330 de lei.

Sursa: MEDIAFAX.ro