Sat. May 21st, 2022

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în timp record legea privind instituirea stării de alertă

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri dimineața, în timp record, legea care reglementează instituire stării de alertă în România.

Legea urmează să intre în vigoare după trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică de luni.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul Guvernului privind măsurile din starea de alertă, fiind făcute mai multe modificări, printre care aceea că Parlamentul va trebui să încuviinţeze starea de alertă în cazul în care aceasta se instituie în cel puţin jumătate de ţară.

S-au înregistrat 267 de voturi ”pentru”, 26 ”împotrivă” şi 5 abţineri.

oate grupurile parlamentare, cu excepţia ALDE şi Pro România, au precizat că votează în favoarea proiectului.

Actul normativ adoptat mai prevede şi posibilitatea deschiderii centrelor comerciale cu suprafaţă mai mică de 15.000 mp şi a teraselor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, aceste prevederi fiind introduse de parlamentari.

„Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii”, prevede textul adoptat.

De asemenea, se mai precizează că, în cazul în care starea de alertă se instituie în cel puţin jumătate de ţară, este nevoie de încuviinţarea Parlamentului în termen de 5 zile. În forma Guvernului această prevedere nu exista, iar în forma adoptată de Senat, încuviinţarea stării de alertă era necesară doar dacă această măsură era luată la nivelul întregii ţări.

Deputaţii jurişti au reintrodus unele articole referitoare la restricţii propuse în proiectul Guvernului, care fuseseră eliminate marţi de Senat, iar altele au rămas în forma Camerei superioare.

„Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora. Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate, cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară” – sunt alte prevederi adoptate de deputaţi.

Deputaţii au aprobat introducerea unui amendament care prevede posibilitatea deschiderii centrelor comerciale mai mici de 15.000 de metri pătraţi.

„Pe durata stării de alertă se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cu acordul CNSSU. Măsura nu se aplică în cazul centrelor comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare”, se arată în document.

Măsurile restrictive de drepturi prevăzute în prezenta lege, precum şi, după caz, cele de renunţare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalităţii de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile, mai prevede un amendament adoptat de deputaţi.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.

1 thought on “Președintele Klaus Iohannis a promulgat în timp record legea privind instituirea stării de alertă

  1. Un post tv şi mai multe site-uri de ştiri on line au fost închise. Unde este libertatea de gândire şi exprimare!? Chiar dacă cineva minte, trebuie lăsat să spună ce vrea, art.30 din Constituţie îi garantează acest drept.

Comments are closed.

test11