Sat. May 21st, 2022

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, sotia si copilul (9 luni) au fost depistati cu COVID-19. Se interneaza de urgenta!

Mircea Abrudean, prefectul Clujului, a anunțat, duminică duminică, că el, dar și soția sa și copilul lor au fost confirmați pozitiv cu COVID-19.

Prefectul a precizat că, deși el și soția a sunt asimptomatici, se vor interna la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Cei trei se vor interna azi în spital.

Foto: Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, foto dreapta

In cursul serii de 3 iulie, am fost cu băiețelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febra, care am crezut inițial că are legătură cu ieșitul dințișorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo amigdalita. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare Covid19. Rezultatul a venit în după-amiaza de 4 iulie pozitiv, motiv pentru care ne-am testat și eu și soția mea, ambele rezultate fiind pozitive, cu toate că suntem asimptomatici. 

In cursul acestei dimineți ne vom interna cu toții la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj”, anunță prefectul.

Vreau sa îi îndemn încă o dată pe toți clujenii sa fie responsabili, sa se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existența acestui virus, sa se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmații. 

Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum și sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă!”, mai spune Abrudean.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11