Patru probe la examenul pentru permis auto: teorie, poligon, traseu ziua şi noaptea

Deputatul Florin Gheorghe a iniţiat un proiect de lege prin care intenţionează să modifice felul în care se poate obţine permisul auto, prin introducerea a două probe suplimentare: condus în poligon şi traseu pe timp de noapte.

examen auto 2

“Examenul pentru obţinerea permisului de conducere constă în susţinerea unei probe teoretice de verificarea cunoştinţelor şi a trei probe practice pentru verificarea aptitudinilor şi a comportamentului, corespunzăror categoriei de permis solicitat”, potrivit proiectului de lege depus la Camera Deputaţilor.

“Am propus ca probele de examinare pentru obţinerea permisului să fie 4 şi nu 2 cum sunt în prezent. Astfel, pentru a obţine permisul de conducere, vor fi obligatorii atât proba teoretică, cât şi trei probe practice: proba de condus în poligon, proba practică de traseu în localitate şi proba practică pe timp de noapte.

Deputatul a motivat iniţierea acestui proiect de lege prin reducerea numărului de accidente de circulaţie datorat slabei pregătiri a şoferilor, situaţie datorată relaxării condiţiilor de obţinere a permisului auto.

“În ultimii 26 de ani condiţiile şi modalităţile de instruire şi de examinare a noilor conducători de autovehicule s-au relaxat atât de mult, încât nu m-ar mira ca, din populism, să auzim că s-a renunţat definitiv la examinare, iar permisul se obţine mai uşor decât un bilet de autobuz, poate chiar prin SMS”, a afirmat Florin Gheorghe.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published.

wso shell
indoxploit shell
alfa shell
priv8 shell
sadrazam shell
k2l33d shell
bypass shell
stupidc0de shell
r57 shell
b374k shell