December 1, 2024

Mintea lui Firea naste prozeliti si in Cluj. “Viniturile” sa plateasca taxa auto, ii cer ecologistii lui Boc!

O “bota la un car de oale” nu ajunge, se pare. E nevoie de doua sau mai multe.

Intentia Gabrielei Firea, primarul Capitalei, de a impune o taxa auto masinilor neinmatriculate in Bucuresti si care circula pe strazile din oras, a fost preluata si de ecologistii clujeni, care ii cer lui Emil Boc acelasi lucru.

“Primăria și Inspectoratul Județean de Poliție să procedeze la instituirea unei taxe pentru utilizarea autovehiculelor înmatriculate în alte judeţe decât judeţul Cluj, care folosesc infrastructura publică locală (circulă pe străzi), pe raza municipiului Cluj-Napoca. Poliţiştii să fie prezenţi în trafic şi să aplice măsuri efective pentru soluţionarea problemelor din trafic, atât din centrul municipiului Cluj-Napoca, cât şi din cartierele sale. Vrem ca în final calitatea vieţii în municipiul Cluj-Napoca să sporească”, se arata in cererea formulata de catre Organizatia Judeteana a Partidului Ecologist Roman.

In petitia formulata catre Primaria Cluj si Politia Cluj-Napoca, ecologistii clujeni mai solicita “demararea executiei variantelor de ocolire a municipiului Cluj-Napoca, mai multe piste speciale destinate circulatiei bicicletelor si aplicarea de avertismente, apoi sanctiuni contraventionale mai severe “tuturor soferilor autovehiculelor stationate neregulamentar si ridicarea vehiculelor stationate, in special, pe trotuar”.