October 3, 2024

Minivacanta de Sf. Maria// Spitalele din Cluj vor asigura asistenta medicala de urgenta

Unitățile medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean vor asigura permanența pe întreaga durată a minivacanței prilejuită de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.

În cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii vor funcționa, în intervalul 15 – 18 august a.c., secțiile clinice Pediatrie I, II și III, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, precum și Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor. De asemenea, părinților clujeni li se reamintește posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul gratuit de sfat medical prin telefon ALOPEDI 0364 – 917.

Totodată, începând cu ziua de joi, 15 august a.c. și până duminică, 18 august a.c., inclusiv, la Spitalul Clinic de Recuperare vor funcționa patru linii de gardă pentru secțiile cardiologie, neurologie, terapie intensivă și chirurgie plastică, ortopedie și se va lucra în regim uzual.

De asemenea, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” pacienții vor fi consultați de medicii de gardă, urmând să funcționeze atât linia de gardă pentru secția de pneumologie, cât și cea aferentă chirurgiei toracice, iar în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase cei care vor consulta pacienții vor fi medicii de gardă.

Nu în ultimul rând, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița va funcționa în regim de 24 de ore din 24.