Thu. Jun 30th, 2022

JYSK deschide un magazin în Florești și anunță o săptămână de oferte speciale

Retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă JYSK va inaugura pe 24 februarie 2022 un magazin în Florești, Cluj. JYSK ajunge, astfel, la o rețea de 117 magazine în România. Magazinul are o suprafață totală de 1289 mp și este amplasat pe Strada Cetății nr. 101-103, Florești. Odată cu deschiderea acestei unități, JYSK ajunge la 3 magazine în zona Cluj-Napoca. 

Programul de funcționare a magazinului JYSK Florești este de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 20.00 și duminică între orele 10.00 – 18.00.

“Magazinul va fi cu siguranță unul de succes, asemenea celorlalte pe care le avem în Cluj-Napoca și care sunt în topul celor mai performante magazine JYSK din România. Suntem prezenți aici de foarte mulți ani, încă de pe vremea când compania funcționa în sistem franciză, iar în acest timp clujenii au ajuns să ne cunoască bine și să aprecieze produsele noastre. Am pregătit pentru clienți oferte speciale de deschidere la peste 2000 de produse și îi așteptăm în săptămâna deschiderii în magazin, pentru a profita de prețurile speciale foarte bune, inclusiv la noua colecție din sezonul de vară 2022”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

Ofertele speciale de deschidere vor fi valabile doar în magazinul JYSK Florești, în perioada 24 februarie – 2 martie 2022. JYSK a pregătit reduceri de până la 75% la peste 2000 de produse: perne și plăpumi, saltele, o selecție de mobilier de interior și decorațiuni, lenjerii de pat și cearceafuri, prosoape, cuverturi, perdele și multe altele.

Noua colecție de grădină pentru Vara 2022

De asemenea, în magazine este prezentă și noua colecție de mobilier și accesorii pentru grădină, care include seturi de terasă, mese și scaune de grădină, hamace, balansoare, șezlonguri, felinare, ghivece și alte produse pentru balcon, terasă și grădină. 

Colecția de mobilier de grădină de anul acesta este cea mai vastă de până acum, cu o mulțime de produse noi, într-o varietate de culori și materiale. Mobilierul este realizat din materiale speciale rezistente la umezeală, care fac produsele rezistente pe tot parcursul anului. Un exemplu sunt seturile ODDE și UHRE, care sunt ușor de curățat și de menținut. Un alt trend interesant în colecția din vara 2022 este reprezentat de combinația de lemn și metal, în articole de mobilier cu design minimalist, precum  seriile DYVIG și VONGE. 

Un alt trend interesant este combinația dintre lemn și metal. Aceasta este populară de câțiva ani, pentru că oferă un aspect industrial și minimalist casei. Mobilierul din seria UGILT, care include canapea, etajeră și masă pentru terasă, este un exemplu perfect al acestui trend. Cu cadru și picioare din oțel combinat cu lemn masiv de salcâm, piesele de mobilier au un aspect modern și sunt durabile. Tot mobilierul de grădină de la JYSK este certificat FSC (FSC® N001715), ceea ce înseamnă că lemnul provine din surse responsabile și are trasabilitate.

Pentru că această perioadă este foarte important să respectăm regulile de prevenție menite să limiteze răspândirea coronavirusului, compania menționează că a implementat toate măsurile pentru ca angajații și clienții să se simtă în siguranță. De asemenea, este important ca măsurile de distanțare să fie respectate de toți cei care vizitează magazinul.

Conform Hotărârii de Guvern nr. 94 din 25.10.2021, accesul în magazinele care comercializează produse nealimentare este permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Clienții care nu dețin certificat verde vor putea beneficia de ofertele de deschidere prin serviciul Click & Collect. Un angajat din echipa magazinului JYSK Florești îi va îndruma în acest sens.

Ofertele speciale de deschidere pot fi văzute pe www.JYSK.ro/Floresti, iar oferta completă de produse poate fi accesată pe www.JYSK.ro.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11