October 4, 2024

Iohannis a promulgat Legea privind accesul la servicii de sănătate pentru copii și persoanele în condiții de vulnerabilitate fără CNP

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul de promulgare a legii care permite copiilor şi mai multor categorii de persoane aflate în condiţii de vulnerabilitate să aibă garantat accesul la servicii de sănătate gratuite, chiar dacă nu deţin cod numeric personal, scrie Agerpres.

Proiectul de lege a fost adoptat pe 18 septembrie de Camera Deputaţilor, ca for decizional, și modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.

Conform prevederilor adoptate, serviciile medicale vor fi asigurate pentru copii cu vârsta de până la 18 ani, persoane cu handicap, femei însărcinate, lăuze şi victime ale traficului de persoane, în cazul în care acestea nu sunt înscrise în registrele de stare civilă şi nu deţin cod numeric personal. Prevederea este valabilă şi pentru bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse, precizează agenția de presă.

O altă categorie care va beneficia de măsură o reprezintă persoanele reţinute, arestate sau deţinute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse, care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă, scrie Agerpres.

Actul normativ prevede că toate persoanele în cauză, în momentul în care vor cere servicii medicale, vor declara că nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă. În cazul copiilor de până la 14 ani şi al persoanelor cu handicap, declaraţia va fi formulată de către persoanele care le însoţesc la furnizorul de servicii medicale. Furnizorii de servicii medicale vor anunţa de îndată organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din raza teritorială a furnizorului de servicii medicale, în vederea efectuării procedurilor de înregistrare a naşterii acestor persoane în registrele de stare civilă conform legii sau identificării lor, după caz.

Legea prevede că “niciunui pacient nu i se va refuza dreptul la îngrijiri medicale din cauza neînregistrării naşterii sale în actele de stare civilă”, transmite Agerpres.