Fri. Jul 1st, 2022

Începe Recensământul Populației/ Vezi cum te poți autorecenza online/ Patru locații în Florești pentru autorecenzare asistată

În acest an se desfășoară recensământul populației și locuințelor. Prima etapă a debutat cu data de 1 februarie 2022: cea de preluare a datelor din surse administrative și de creare și populare a bazei de date a recensământului cu acest prim set de date.

A doua etapă a recensământului este reprezentată de autorecenzarea online și autorecenzarea asistată, între 14 martie – 15 mai 2022.

În această etapă se completează formularul de preînregistrare, după care se completează CNP-urile tuturor membrilor gospodăriei și celelalte informații solicitate. În cazul autorecenzării asistate, se face colectarea acestor date de către recenzori, în spații special amenajate de primării.

IMPORTANT/ De asemenea, salariații care vor utiliza autorecenzarea online sau autorecenzarea asistată vor beneficia de o zi liberă plătită de angajator.

În Florești, locațiile pentru autorecenzarea asistată vor fi următoarele:

Școala Luna de Sus
Școala Gimnazială “Gheorghe Șincai”
Sediul Primăriei Florești
Liceul Teoretic “Dumitru Tăuțan”

Programul de lucru:
Luni – Duminică 08:00-20:00, începând cu data de 14 martie 2022

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11