Sat. Jun 25th, 2022

In continuare, Codul Penal produce victime. Condamnat la 90 de ani, pentru 5 crime, liberat conditionat. Vineri, a dat foc unei tinere de 17 ani!

Așa arată un monstru condamnat la 90 de ani de închisoare pentru 5 crime și eliberat condiționat deși printre victime se afla o femeie gravidă în 7 luni!

Ion Turnagiu, bărbatul care a incendiat o tânără de 17 ani dintr-o localitate din Mehedinți, a fost condamnat în 1994 la închisoare pe viață, după ce a comis cinci crime. În mai 2019, el a fost eliberat pentru bună purtare. A ajuns să lucreze cu ziua și a devenit prieten cu tatăl fetei pe care a incendiat-o.

Ion Turnagiu a comis în 1993 cinci crime cu sânge rece, având condamnări de 90 de ani de închisoare. Printre victimele sale s-a numărat, potrivit Mediafax, și o femeie însărcinată în luna a șaptea. Alte două victime au fost doi bătrâni din București, pe care i-a ucis după ce i-a jefuit. Cei doi au fost găsiți în locuința lor, la zece zile de la crimă.

După ce a ispășit 20 de ani de închisoare, în 2014, a depus o cerere de eliberare condiționată pentru bună purtare, potrivit Legii 286/2009 privind Codul Penal.

Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă:

cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;

cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;

cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

A avut 20 de încercări, conform termene.ro, până când un judecător i-a aprobat cererea. Bărbatul a devenit liber în luna mai 2019, iar de la data eliberării era supus ”unui termen de supraveghere de 10 ani”.

Tudorel Butoi: „Justiția nu a făcut dreptate victimelor”

Psihologul criminalist Tudorel Butoi consideră că în acest caz „se evidențiază incapacitatea justiției de a aduce dreptate victimelor și de a izola elementul periculos”. „Ce justiție este aceasta, decât o justiție naivă în care se pronunță pentru omoruri săvârșite cu cruzimi și asupra mai multor persoane cu o pedeapsă de închisoare pe viață, care după 20 de ani își neagă forța intimidantă, transformându-se în libertate deplină a condamnatului după executarea a 20-25 de ani de pușcărie,” a explicat Tudorel Butoi, psiholog criminalist pentru ziarul Libertatea.

Tânără de 17 ani, din localitatea Dârvari, judeţul Mehedinţi, incendiată vineri seara, 13 iunie, de un bărbat condamnat pentru cinci crime şi eliberat înainte de termen, este în stare critică, având arsuri pe 80-90% din suprafaţa corpului.

„Starea tinerei este destul de gravă. Ea a ajuns în cursul nopţii la noi, la Spitalul Judeţean. S-a făcut toaletă primară chirugical, a fost intubată la UPU şi mutată la reanimare”, a spus la Digi24 Radu Iman, managerul spitalului din Drobeta Turnu Severin.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11