Mon. Jun 27th, 2022

Florestiul e lider la donatii raportat la populatie in lupta cu COVID-19!

Suma donațiilor efectuate prin platforma proiectului “Donează pentru linia întâi”, initiat de catre Banca Transilvania si eMAG, a ajuns la peste 11 milioane de lei.

Banca Transilvania si eMAG au donat impreuna incă 2 milioane de lei pe platforma prin care se strang fonduri pentru a-i sustine pe medici si personalul medical, precum si pe toți cei din prima linie care lupta direct cu pandemia provocată de COVID-19.

Cele mai multe donații raportate la numărul de locuitori au venit din Florești, Chiajna, Voluntari, Bragadiru, București. Până la acest moment, localitățile care au contribuit cel mai mult prin donații sunt București, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești și Brașov.

Până acum, prin program au fost direcționate peste 5 milioane de măști de protecție cu trei pliuri către medici de familie, polițiști, jandarmi și militari. De asemenea, 350.000 de măști N95 (FFP2), cu grad ridicat de protecție, au fost donate medicilor din spitale.

Totodată, două ventilatoare de înaltă performanță Mindray SV600, achiziționate prin intermediul platformei Donează pentru linia întâi, au ajuns la Spitalul Județean Suceava și la Spitalul Clinic Victor Babeș din București, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Inițiativa a adunat în jurul ei peste 26.000 de oameni care s-au implicat cu donații și 1.700 de companii. Mastercard și Baupartner Group se numără printre companiile care s-au alăturat recent eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19 prin platforma Donează pentru linia întâi, cu donații de 500.000 de lei fiecare.

 

În continuare este nevoie de donații pentru a-i proteja pe cei din linia întâi care au grijă de noi.

Toți cei care doresc să contribuie, persoane fizice sau companii, o pot face donând online pe www.eMAG.ro/doneaza, unde poate fi urmărită situația în timp real a donațiilor și statisticile”, se arata in comunicat

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11