Thu. Jun 30th, 2022

Floresti/ Primarul va cheama la o dezbatere publica in Parcul Poligon pentru revitalizarea centrului vechi

Astazi, in Parcul Poligon, de la ora 17.00, primarul B.Pivariu ii invita pe floresteni la o dezbatere publica, parte dintr-un proiect pilot, pentru gasirea de cele mai viabile solutii de revitalizare a centrului vechi al Florestiului.

Florești este parte dintr-un proiect pilot la nivel național și anume, cel de URBANISM PARTICIPATIV. În acest proiect vom utiliza o inovație tehnologică, aplicația celor de FURBAN, cu ajutorul căreia locuitorii Floreștiului vor putea sa facă propuneri reale pentru zona studiată. 

Zona asupra careia se va lucra în această primă etapă este cea a centrului vechi al Floreștiului, dintre străzile Andrei Muresanu și Gheorghe Doja care, în acest moment, este o zonă cu o degradare accentuată. 

Fiecare participant din public va primi o tableta în care va fi încărcată randarea cu propunerea de modernizare a zonei și va avea posibilitatea să facă propuneri concrete. 

Aplicația va fi disponibilă până la sfârșitul verii pentru ca un număr cât mai mare de persoane să poată să vină cu propuneri. La sfârșitul acestui proiect vom avea o propunere completă de modernizare și regenerare a acestei zone. 

Acest proiect este susținut în parteneriat cu Zona Metropolitana Cluj, Centrul de Inovare și Imaginație Civică Cluj Napoca, Municipiul Cluj-Napoca  și Banca Mondială”, a scris primarul pe pagina personala de facebook.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11