Tue. May 24th, 2022

De joi incepe calvarul pentru fumatori!

Legea care interzice complet fumatul în spaţiile publice închise intră în vigoare de JOI, 17.03.2016.

antifumat_lege_67193300

Astfel, începând cu această zi fumatul în spaţiile publice închise, inclusiv în baruri, discoteci şi restaurante, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, nu va mai fi permis.

Tot de săptămâna viitoare, fumatul va fi interzis complet în unităţile de învăţământ şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului. Singura excepţie va fi reprezentată de celulele deţinuţilor din penitenciarele de maximă siguranţă şi zonele de tranzit ale aeroporturilor internaţionale, unde se vor putea amenaja spații destinate fumatului cu respectarea unor condiții similare celor în vigoare la momentul actual pentru localuri.

Actul normativ interzice și folosirea țigărilor electronice în mijloacele de transport în comun.

Persoanele fizice, riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei dacă fumează în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun sau în locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, cele de învăţământ şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.

fumat-tigari-500x291

Persoanele juridice care nu vor respecta reglementările cu privire la fumat vor primi amenzi în funcţie de la a câta abatere este, după cum urmează:

– la prima abatere – amendă de 5.000 de lei;
– la a doua abatere – amendă de 10.000 de lei, la care se va adăuga suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la aplicarea acestei sancţiuni complementare;
– la a treia abatere – amendă de 15.000 de lei, la care se va adăuga închiderea unităţii.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se vor face de către persoanele împuternicite de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, precum și de reprezentanţii poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne.

Concret, potrivit actului normativ intrat în vigoare, de constatare a contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se vor ocupa următoarele persoane:

– ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române;
– ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române;
– personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/ Bucureşti-Ilfov;
– ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.

 

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11