Fri. Jul 1st, 2022

De citit!/Prima consecinţă pentru România a unei invazii militare ruse în Ucraina

Dacă se va petrece, dacă se vor adeveri avertismentele americane şi ale unor servicii de informaţii civile şi militare din alte câtva ţări ale NATO, invazia ar putea avea loc rapid, se dă aproape sigură data de 16 februarie, atunci care ar fi consecinţele directe pentru România?, scrie Cristian Unteanu pe blogul său din Adevărul.

Prima dintre ele, imediată şi de dimensiuni care pot deveni problemă naţională de securitate pentru ţara noastră, apoi pentru întreg spaţiul european, va fi cea a unui flux migratoriu disperat şi extrem de susţinut care va trimite pe drumurile bejeniei milioane de oamenii fugind din calea conflictului înspre Polonia şi România. Cele două direcţii sunt singurele care ar rămâne deschise, din moment ce hărţile difuzate acum în spaţiul occidental arată încercuirea Ucrainei de către trupele ostile ale alianţei Rusia-Belarus, aşa cum vedeţi pe reprezentarea grafică cu care am deschis articolul.

În acest context, cea mai corectă estimare-avertisment a fost formulată de Oleksei Reznikov, ministrul ucrainean al apărării care a spus că “un conflict militar major în Ucraina va cufunda întreaga Europă în criză. Apariţia bruscă a unui număr de trei-cinci milioane de ucrainieni fugind din calea invaziei ruseşti va reprezenta una dintre marile probleme cu care se va confrunta atunci societatea europeană”.

Avem de ales. Fie îl credem şi ne îngrozim la auzul acestei cifre de 3-5 milioane de refugiaţi ucrainieni, fie privim cu speranţă spre asigurările date de Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene care, în urmă cu câteva zile, a spus că exclude posibilitatea apariţiei unor fluxuri masive de refugiaţi venind din Ucraina posibil invadată către Europa, adăugând că nu se aşteaptă ca Rusia să se angajeze într-un conflict militar în Ucraina „în stilul celui din al Doilea Război Mondial“:

N-aş spune că ne află înainte de începerea unui conflict militar total, în stilul celui de-al Doilea Război Mondial. Putin nu va invada Ucraina aşa cum Hitler a invadat URSS în 1941.“  

Un scenariu contrazis însă de cei mai mulţi dintre experţii militari care se aliniază acum poziţiei fundamentate de analizele americane. Un exemplu este analiza celor de la Robert Lansing Institute în care apare această estimare a numărului de refugiaţi care, într-un timp extrem de scurt de la declanşarea ostilităţilor, ar pleca imediat înspre Occident: „…în cazul unei invazii, numărul refugiaţilor fugind din Ucraina ar putea trece de 7 milioane. Acest flux de migranţi, în principal persoane cu un grad de pregătire profesională, se va îndrepta către ţările din vestul Europei, ceea ce ar produce conscinţe care să depăşească cu mult criza din 2016-2017, cu un efect economic de trei sau patru ori mai mare decât nivelul pierderilor provocate de sancţiunile decise de Europa împotriva Rusiei”. Afirmaţie care concordă cu estimările oferite joi de Ben Wallace, secretarul de stat britanic pentru apărare care, la o întâlnire cu omologul său sloven Matej Tonin la Liubliana, avertiza că o incursiune rusească în Ucraina va duce inevitabil la migraţie în masă şi la creşterea nivelului general de insecuritate şi irascibilitate.

O perspectivă istorică ne arată că Ucraina a produs în mod regulat un flux constant de migraţie către Europa, iar datele în amănut privind ceea ce s-a petrecut imediat după anexarea Crimeii de către Rusia şi din cauza conflictului în Donbas le puteţi găsi aici. Este adevărat însă că cei mai mulţi autori spun că, în momentul respectiv, chiar dacă s-a produs un fenomen important de migraţie internă (aproximativ 1,7 milioane de persoane), el a putut să fie absorbit intern, oamenii fiind relocaţi majoritar în zonele Ucrainei occidentale. Dar, de data asta, dacă americanii au dreptate, invazia rusească ar cuprinde întreg teritoriul ucrainean.

Din punctul meu de vedere, într-un asemenea scenariu, este inevitabil să apară un flux enorm de refugiaţi pentru care primele ţări de intrare în UE vor fi Polonia şi România. De aici vor încpe probleme foarte complexe deoarece, poate vă amintiţi, aceste două ţări vor trebui – în termenii reglementărilor europene – să gereze caz după caz, asta după ce va asigura funcţionarea unor tabere de refugiaţi de mari dimensiuni. Să nu credeţi că e vorba doar despre corturi, pături, haine şi mâncare. Este vorba despre zone de primire care sunt şi, în primul rând, zone de triere unde începe îndelungatul şi foarte minuţiosul proces de analizăcaz după caz, de către personal specializat şi care cunoaşte prevederile europene în materie, a cererilor de azil, stabilind dosarele personale care să permită rămânerea pe teritoriul naţional, al nostru sau în Polonia, pentru o oarecare durată de timp. După câteva luni, în funcţie de rezultatul anchetei, unii vor primi statut de azilant şi vor intra oficial în procesul de relocare european (dacă asta se va decide pe mai departe la nivelul Parlamentului UE, Comisiei şi Consiliului).

Vom aştepta atunci să vedem în ce măsură alte state îşi vor declara libere capacităţi de absorbţie pentru un asemenea număr de refugiaţi care, până în momentul unei decizii foarte dificil de luat (amintiţi-vă discuţiile infinite şi extrem de dure din perioada precedentei crize), cu atât mai mult cu cât perspectiva este de a avea acum un număr cel puţin triplu de refugiaţi. În plus, viteza de deplasare a fluxului respectiv va avea – în cazul în care se adevereşte scenariul apocaliptic american – o serie de caracteristici complet diferite.

Spre deosebire de scenariul precedent care a implicat trasee multiple şi relativ lungi şi care străbăteau mai multe ţări în cazul Traseului Balcanic sau implicau foarte primejdioasa traversae a Mediteranei, de data asta dumul ar fi extrem de scurt şi ar fi perfect accesibil pentru persoane din toate categoriile de vârstă: implică doar trecerea dintr-o ţară în alta. În plus – şi acesta este aspectul cel mai interesant – atât România cât şi Polonia, prin vocea autorizată a miniştrilor lor de interne, au spus deja că se pregătesc pentru primirea de refugiaţi. Deci, evident, în faţa fluxurilor de refugiaţi nu vor sta nici trupe de jandarmi, nici bariere de sârmă ghimpată şi, în niciun caz, nu putem să ne imaginăm că politicienii noştri ar putea să ia măsuri oarecare de restricţionare.

Cum nu există o analiză de ultimă oră privind datale capacităţilor de recepţie pe care le poate asigura ţara noastră, a rezervelor de hrană şi posibilitatea alocării unui personal administrativ specializat în prelucrarea datelor, la un asemenea aflux, din sistemul specific aplicat pentru eliberarea actelor necesare refugiaţilor, a personalului sanitar necesar pentru centrele de tranzit, inclusiv pentru anchete epidmiologice, să sperăm că Uniunea Eurpeană, mai ales prin Frontex, se va mobiliza suficient de rapid.

Să sperăm că toate astea nu se vor întâmpla. Dar dacă da, cine iese – Preşedintele-Comandant Suprem sau Premierul-general şi doctor în ştiinţe – să spună care sunt pregătirile şi capacităţile specifice ale României de a face faţă unei asemenea situaţii de urgenţă extremă non-militară şi care sunt angajamentele aliaţilor într-un asemnea caz?

Vorba clasicului, măcar să ştim pe ce să ne bazăm…

Sursa: Comisarul.ro

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11