Sat. Jun 25th, 2022

COVID-19/ Germania – 23.679 de noi cazuri în ultimele 24 de ore şi 440 de decese!

Actuala creştere a numărului de cazuri de COVID-19 din Germania este “îngrijorătoare”, a declarat joi preşedintele Institutului Robert-Koch (RKI) de prevenire a bolilor infecţioase, relatează AFP şi Reuters.

“Situaţia continuă să fie foarte gravă şi s-a înrăutăţit în ultima săptămână“, a subliniat Lothar Wieler în contextul în care Germania, unde autorităţile s-au arătat îngrijorate de evoluţia actuală a epidemiei, a înregistrat joi o creştere a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, de 23.679 în 24 de ore şi 440 de decese.

“În prezent asistăm la o creştere a numărului infecţiilor”, a adăugat Wieler.

Infecţiile cu coronavirus şi decesele asociate în Germania se vor înmulţi probabil în săptămânile următoare, a declarat joi Wieler.

Ute Rexroth, directoarea departamentului de control epidemiologic al RKI, a declarat că această creştere a numărului de cazuri, în special în landurile Turingia, Brandenburg şi Saxonia-Anhalt, este îngrijorătoare.

Cea mai mare economie a Europei s-a aflat în carantină parţială timp de şase săptămâni, timp în care barurile şi restaurantele au fost închise, însă magazinele şi şcolile au rămas deschise. Aceste măsuri au limitat răspândirea exponenţială a coronavirusului, dar al doilea val de COVID-19 se dovedeşte mult mai dificil de controlat şi provoacă mai multe victime decât primul, notează Reuters.

Autorităţile germane au raportat joi un nou record de 23.679 de contagieri în ultimele 24 de ore şi 440 noi decese, după recordul de miercuri de 590 de morţi, astfel încât numărul total al victimelor provocate de COVID-19 de la începerea pandemiei a ajuns la 20.372.

Numărul cazurilor, de la prima contagiere raportată în această ţară la sfârşitul lunii ianuarie, a ajuns la 1.242.203, potrivit datelor Institutului Robert Koch (RKI) actualizate la ora 12:00 noaptea.

AGERPRES

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11