December 1, 2024

Comunicat de presă Primăria Florești// Amendă de 20.000 lei pentru ferma de pui Florești, aplicată de Poliția Locală Florești

Pe pagina personala de Facebook, primarul Horia Sulea a postat in aceasta dupa-amiaza un comunicat prin care suntem anuntati ca Politia Locala Floresti a amendat agentul economic SC Brav Invest SRL, care a preluat de la Amareto Invest autorizatia integrata de mediu pentru funtionarea fermei de pui…pana in 20 iunie 2016 ( n.red. vezi – http://www.floresti24.ro/2016/06/29/ordin-de-la-premierul-dacian-ciolos-verificati-legalitatea-functionarii-fermei-de-pui-din-floresti/ -) cu suma de 20.000 de lei.

Ciolos Ferma de pui 002

Vezi comunicatul primarului localitatii Floresti si reactia directorului ARPM, Grigore Craciun, oferita ziuadecj.realitatea.net.

“Poliția Locală Florești a efectuat în cursul acestei zile un control la Ferma de Pui din Florești, adică la agentul economic S.C.״ Brav Invest״ SRL.

S-a constatat că societatea efectua activitate de producţie pentru creșterea intensivă a păsărilor fără îndeplinirea condițiilor stabilite de Lege, respectiv fără a deține autorizație integrată de mediu valabilă pentru desfășurarea activității. Autorizația de Mediu nr 15NV – 6 din data de 21.06.2006 revizuită la data de 30.05.2011 a fost valabilă până la data de 20.06.2016.

Având în vedere această contravenție, în limita competențelor stabilite de Legea 12/1990, Poliția Locală Florești a aplicat o amendă de 20.000 lei, maximul prevăzut de Lege și a dispus intrarea în legalitate, adică obținerea Autorizației Integrate de Mediu în termen de 15 zile.

Poliția Locală Florești și-a făcut datoria. Din păcate, prerogativele legale nu oferă mai multe pârghii administrației locale în această problemă. De exemplu, deși s-a dat un termen de intrare în legalitate de 15 zile, după expirarea acestuia, singura instituție care poate suspenda activitatea fermei este Garda de Mediu. Poliția Locală va putea doar da o nouă amendă dacă se va constata neintrarea în legaliate.”

 

Ce spune directorul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului!

„Eu sunt reţinut faţă de amenda Poliţiei Locale. Autorizaţia de mediu a expirat, într-adevăr, dar societatea a depus o solicitare pentru acordarea unei noi autorizaţii integrate de mediu încă din 24 mai. Legea nu prevede cu cât timp înaintea de expirarea unei autorizaţii trebuie să soliciţi o alta.

Ciolos Ferma de pui 003

Dacă era o fermă nouă, da, trebuia amendată dacă nu avea autorizaţie, dar vorbim de una funcţională. Părerea mea este că, dacă Brav Invest contestă amenda, câştigă în instanţă.

Am primit o mulţime de reclamaţii de la locuitorii din Floreşti. Le-am spus oamenilor că nu am substanţe destule să fac teste la fiecare apartament. Legea spune că măsurătorile trebuie făcute la 3 metri de geamul de la parter. Voi face teste la fiecare bloc.”