Thu. Jun 30th, 2022

Cluj/ A inceput Recensamantul Agricol

La nivelul judeţului Cluj acţionează un număr de 507 recenzori şi 117 recenzori şefi, care au de recenzat un număr de aproape 92.000 de exploataţii agricole, arată reprezentanții Direcției Agricole Județene (DAJ) Cluj, citați de Cluj24.ro.

„Datele obţinute vor fi prelucrate statistic, deci chestionarele completate de respondenţi vor fi codificate, şi astfel se va asigura deplina confidenţialitate a informaţiilor cuprinse în acestea.

Mai mult, toate persoanele implicate în activitatea de recensământ au semnat Declaraţii de confidenţialitate a datelor şi informaţiilor la care au acces. Divulgarea de date prin orice mijloace se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare”, au precizat reprezentanții DAJ Cluj.

La Recensământului General Agricol – RGA 2020, care a început la 10 mai la nivel național se înregistrează toate exploataţiile agricole care deţin minim 0,15 hectare de teren agricol şi/sau minim 10 păsări, indiferent de forma juridică a acestora (atât persoane fizice, cât şi exploataţiile cu personalitate juridică).

Principiul de declarare este utilizarea terenului agricol, şi nu proprietatea asupra acestuia.

Vor declara terenurile cei care le utilizează, şi nu proprietarii lor, de exemplu arendaşi, concesionari, comodatari. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul animalelor.

Recensământul pe teren se realizează până pe 31 iulie 2021, după care vor exista etapele de prelucrare şi analiză a datelor, astfel că primele comunicări cu privire la rezultatele recensământului vor fi publicate abia în luna martie 2022.

Obstrucţionarea persoanelor implicate în acţiunea de recensământ în a-şi face datoria, respectiv refuzul furnizării informaţiilor prevăzute în Chestionarul de recensământ, sau furnizarea de informaţii eronate sau incomplete, constituie contravenţie.

Amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

Sursa: Cluj24.ro

 

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11