December 7, 2024

CCR a respins inițiativele de revizuire a Constituției: Interzicerea amnistiei sau grațierii pentru fapte de corupție încalcă limitele revizuirii!

Curtea Constituțională a respins joi ambele inițiative legislative de revizuire a Constituției depuse de putere și de opoziție în urma referendumului din 26 mai, au declarat surse participante la dezbateri pentru G4Media.ro.

Judecătorii au decis cu unanimitate de voturi că propunerea referitoare la interdicția amnistierii sau grațierii corupților încalcă limitele revizuirii Constituției, au explicat sursele citate.

Potrivit acestora, ”exceptarea infracțiunilor de corupție de la grațiere sau amnistie este neconstituțională”.

”Nu poți separa un grup de infracțiuni prin Constituție. O poți face prin lege, dar nu prin Constituție pentru că se încalcă limitele revizuirii, se încalcă principiul egalității în drepturi”, au declarat surse participante la dezbateri pentru G4Media.ro.

Celelalte prevederi ale inițiativelor de revizuire – interzicerea ordonanțelor de urgență în domeniul justiției și oferirea posibilității și altor instituții de a ataca OUG-urile la CCR – au primit undă verde de la Curte.

Judecător raportor în acest caz a fost Attila Varga, numit la CCR la propunerea UDMR.

Odată respinse, cele două inițiative de revizuire a Constituției vor trebui redepuse la Parlament, fără prevederile declarate neconstituționale.

Proiectul comun PNL-USR de revizuire a Constituției vizează implementarea în legea fundamentală a rezultatelor referendumului din 26 mai și prevede concret introducerea interdicției pentru persoanele condamnate definitiv să mai ocupe funcții publice, interzicerea amnistiei sau grațierii faptelor de corupție, interdicția adoptării de OUG-uri în domeniul Justiției și spargerea monopolului deținut de Avocatul Poporului de a ataca la CCR ordonanțele de urgență prin conferirea acestui drept și președintelui României, parlamentarilor și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La rândul lor, parlamentarii PSD şi ALDE au depus și ei la Parlament propriul proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei, care conține, printre altele, prevederea inițiativei cetățenești sprijinită de USR, ”Fără penali în funcții publice”. O altă prevedere vizează interzicerea grațierii persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni de corupție.