Mon. May 23rd, 2022

Cat vor costa noile buletine de identitate cu cip si de cand intra in vigoare

Românii ar putea plăti pentru noile buletine electronice, supuse dezbaterii de MAI printr-un proiect, sume ce variază între 15 şi 40 de euro, acesta fiind costul practicat de celelalte state ale UE care emit astfel de cărţi de identitate. Autorităţile române vor ca preţul să fie spre limita minimă.

În prezent, sunt 17 state membre ale Uniunii Europene care deja emit un astfel tip de document electronic, iar România este obligată să emită noile carduri electronice de identitate începând din 3 august 2021.

Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani şi, opţional, sub această vârstă, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali.

„În ceea ce priveşte costurile, la acest moment sunt necesare nişte dezvoltări tehnice. Proiectul de ordonanţă supus transparenţei decizionale face tocmai acest lucru – permite MAI să elaboreze un caiet de sarcini, să iniţieze procedurile de achiziţie publică. La finalul acestor proceduri, la finalul implementării, vom avea şi costurile totale”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Cătălin Giulescu, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), citat de Mediafax.

Noile cărți de identitate vor avea dimensiunea unui card bancar care va conţine un cip cu informaţii precum imaginea titularului, 2 amprente, semnătura olografă şi datele de identificare.

Acesta va putea funcţiona şi ca un card de sănătate, însă, nu va conţine informaţii despre grupa sanguină sau istoricul de boli ale cetăţeanului, ci doar va autentifica identitatea unei persoane atunci când este introdus în cititorul de carduri de la cabinetele medicale.

Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani şi, opţional, sub această vârstă, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.

1 thought on “Cat vor costa noile buletine de identitate cu cip si de cand intra in vigoare

  1. Cum se va proceda cu persoanele care nu pot face dovada domiciliului? Locuiesc cu chirie si proprietarul refuza categoric sa imi faca act de identitate.

Comments are closed.

test11