December 7, 2024

A devenit aplicabila. La ce amenzi se pot astepta soferii care folosesc telefonul mobil. Prevederea se aplica si celor care se deplasează cu bicicleta sau trotineta!

Începând de sâmbătă, 12 octombrie 2019, șoferii riscă amenzi uriașe și, în anumite situații, chiar suspendarea permisului, dacă vor fi prinşi cu telefonul în mână la volan, chiar dacă nu îl folosesc atunci. Prevederea apare într-o ordonanță de urgență de modificare a Codului Rutier adoptată în luna august și se aplică inclusiviv celor care se deplasează cu bicicleta sau trotineta.

De azi, 12 octombrie, șoferii riscă amenzi de până la 1.200 de lei (de la 6 la 8 puncte-amendă) dacă vor fi prinşi cu telefonul în mână sau cu orice alt dispozitiv mobil cu funcţie de înregistrare ori redare text, foto sau video, chiar dacă nu îl folosesc atunci.

“În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”, scrie în documentul oficial.

 

Mai mult, șoferii care mai încalcă o regulă de circulație în timp ce folosesc un dispozitiv mobil se aleg și cu permisul suspendat pe o perioadă de 30 de zile.

 

“Titularul unui permis de conducere care încalcă o regulă privind circulația vehiculelor în timp ce ține în mână sau folosește telefonul ori un alt dispozitiv mobil va fi sancționat cu 4-5 puncte-amendă și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, având în vedere că în acest caz gradul de pericol social crește. Folosirea telefonului mobil și a altor dispozitive electronice de comunicare sau divertisment, în timpul mersului reprezintă unul dintre principalii factori de distragere a atenției pentru conducătorii de vehicule, constituind o reală problemă pentru siguranța rutieră, prin amploare și frecvență”, potrivit actului normativ.

Noile reglementări se aplică şi pentru cei care folosesc trotinete sau biciclişti

Potrivit noilor reglementări, “ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, aflat în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul acestuia”.