December 1, 2024

7 traficanti de etnobotanice, retinuti de DIICOT Cluj

DIICOT ne informaza ca sapte persoane au fost retinute pentru 24 de ore, pentru savarsirea infractiunii de ”efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2018 – 2019, pe raza municipiului Cluj-Napoca a acţionat o reţea de distribuire a substanţelor etnobotanice, al cărei principal scop a fost obţinerea unui profit material substanţial prin procurarea, distribuirea, plasarea pe piaţă, ambalarea, transportarea, manipularea şi stocarea – depozitarea de substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, respectiv prin efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile să producă efecte psihoactive.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat faptul că, inculpații C.A.S., L.A., K.M., au procurat din străinătate cannabinoizi sintetici în stare pură, după care fie direct, fie prin intermediul celorlalte persoane au produs și preparat materie vegetală, în scopul comercializării acesteia către terțe persoane.

Pentru a evita depistarea activităţii ilicite desfăşurate, persoanele care s-au ocupat în mod direct de distribuirea substanțelor susceptibile să producă efecte psihoactive au utilizat „telefoane de serviciu”, pe care le-au schimbat în mod frecvent, la fel ca și locaţiile unde au depozitat substanţele procurate de la inculpații C.A.S., L.A., K.M”, se arată într-un comunicat remis presei.

La data de 13 august 2019, procurorii DIICOT și BCCO au efectuat 18 percheziţii domiciliare, la locuinţele a 15 persoane bănuite de trafic de substanţe psihoactive.

“Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 743 de grame de substanțe psihoactive sub formă cristalină, 199,4 grame de substanțe psihoactive sub formă vegetală, 169,4 grame de cannabinoid sintetic, 15 comprimate, 3 laptopuri, un hard-disk, 37 de telefoane mobile, un pistol cu aer comprimat și sumele de 8.000 euro și 10.658 lei”, se mai arată în documentul citat.

În cursul zilei, inculpații C.A.S., L.A., K.M., C.I., R.I.-E., P.J. și P.J. urmează să fie prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.