Wed. May 25th, 2022

47 milioane de euro de la C.E. pentru Spitalul Regional de Urgenta Floresti/Cluj

Comisia Europeană a aprobat finanțarea din fonduri europene cu 47 de milioane de euro a Spitalului Regional de Urgență (SRU) din Cluj, transmite AGERPRES.

Spitalul va aparţine de o reţea de spitale regionale de urgenţă, care vor îmbunătăţi sistemul de sănătate din România şi vor asigura o abordare multidisciplinară în cazul tratării cazurilor complexe. Proiectul va spori accesul la sistemul de îngrijire a sănătăţii pentru oamenii care locuiesc în zonele rurale sau defavorizate.

 

De asemenea, va ajuta la asigurarea unor diagnostice şi tratamente timpurii, prin urmare va ajuta la reducerea ratei mortalităţii şi a dizabilităţilor pe termen lung. Nu în ultimul rând, SRU va fi un mediu de lucru atractiv pentru doctori şi asistenți, ajutând la contracararea exodului de personal medial din regiune.

Spitalul va avea aproape 850 de paturi, cu echipamente de un nivel tehnologic ridicat, pentru a asigura o calitate mai bună a îngrijirii de urgenţă şi acces la servicii medicale care salvează vieţi. Spitalul va oferi îngrijire de nivel secundar şi terţiar, dar şi îngrijiri medicale de bază şi servicii de bază, cum ar fi chirurgie generală şi medicină internă.

Caracteristici: 120.000 mp construiți . (Zonă tratament pacienți – 43.315 mp, Zonă tratament ambulatoriu – 11.400 mp, Suprafețe de Diagnostic și Tratament – 19.265 mp, Servicii de suport – 15.055 mp, Suprafețe de instruire – 3.195 mp, Suprafețe tehnice și de circulație – 27.670 mp). Saloanele vor fi de 1-2 paturi și vom avea un număr de peste 42.000 de internați per an și 270.000 cazuri de ambulatoriu per an.

Spitalul va putea procesa undeva la 100.000 de cazuri de urgențe anual.

“O calitate mai bună a vieţii cetăţenilor, indiferent unde locuiesc ei, este prioritatea de bază a politicii de coeziune a Uniunii Europene. Permiţând asigurarea de servicii adecvate tuturor pacienţilor, inclusiv a celor care locuiesc în zone rurale izolate, acest proiect contribuie la obiectivul de a nu lăsa pe nimeni în urmă în domeniul sănătăţii, ceea ce este important în special în timpul unei pandemii globale”, a afirmat comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Proiectul ar urma să devină operaţional în 2026, informează Comisia Europeană.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.

1 thought on “47 milioane de euro de la C.E. pentru Spitalul Regional de Urgenta Floresti/Cluj

  1. SA SPERAM CA LA SPITAL SE VA LUGRA INTENS ,NU CA LA PARCUL DIN POLIGONUL MIC.

Comments are closed.

test11