October 3, 2024

VIVO! se modernizează. Branduri noi şi extinderea unor magazine existente, până la finele lui 2019

Proiectul de modernizare al celui mai mare centru comercial al IMMOFINANZ din România își propune să ofere o atmosferă contemporană, servicii premium și o calitate îmbunătăţită a vizitei clienților şi este preconizat să se finalizeze la sfârşitul lui 2019. Acesta va fi implementat de către IMMOFINANZ și CBRE România, administrator al proprietăţii, și va transforma VIVO! Cluj-Napoca în destinația principală de shopping din Transilvania.

“Proiectul de renovare al VIVO! Cluj-Napoca reflectă promisiunea noastră de a oferi întotdeauna servicii de calitate chiriașilor noștri și de a ține pasul cu nevoile mereu în schimbare ale clienților. Spre finalul anului 2019, vizitatorii noștri se vor bucura la maximum de noua experiență de shopping din VIVO! Cluj-Napoca”, a declarat Fulga Dinu, Country Manager Operations IMMOFINANZ România.

“Suntem extrem de încântați să fim parte din acest proiect de mare anvergură. Mixul de chiriași al centrului comercial din inima Transilvaniei va fi actualizat și va oferi clienților o nouă perspectivă de shopping, unică pentru această regiune. Suntem convinși că proiectul de renovare va optimiza experiența de cumpărături a clienților”, a adăugat Luiza Moraru, Head of CEE Asset Services.

Deschis în 12 octombrie 2007, VIVO! Cluj-Napoca este cel mai mare complex multifuncțional, pe un singur nivel, din România. Acesta reprezintă un concept urban, ce urmăreşte să recreeze centrul unui oraș sub același acoperiș, creând astfel evadarea perfectă pentru locuitorii din Cluj-Napoca în timpul săptămânii, și pentru întreaga regiune, la final de săptămână. VIVO! a trecut printr-un proces de rebranding în noiembrie 2016 și printr-un proces de modernizare în 2017 ce a creat un aspect definit de conceptul ”Acasă departe de casă” pentru zona de restaurante, toalete și coridoare.