November 30, 2024

Taximetriștii din marile orașe din Romania se pregătesc de grevă

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită adoptarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului prin care ei spun că va fi eliminată pirateria și toate activitățile neautorizate din transporturi. Printre aceste activități ei menționează și serviciile UBER. Contrar ei amenință cu o grevă începând cu 16 aprilie.

Membrii confederației au planificat inițial o grevă pentru finele lunii martie, însă amână protestele care urmare a faptului că OUG menționat se află pe circuitul de avizare. 

Această Ordonanță de Urgență a plecat spre avizare, către Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Interne, pe data de 17 martie 2017. Din informațiile noastre, Ministerul Afacerilor Interne susține această ordonanță. Așteptăm acum și susținerea din partea Ministerului Dezvoltării și cerem Guvernului să adopte cât mai repede această Ordonanță. În privința protestului, până în prezent nu am primit un răspuns de la Primăria Capitalei, nici că a fost aprobat, dar nici că a fost respinsă cererea noastră. Așteptăm până pe 16 aprilie Ordonanța de Urgență pentru eliminarea pirateriei din transporturile rutiere, iar în cazul în care această ordonanță nu va fi dată de guvern, COTAR va organiza acțiuni de protest”, spun ei.

COTAR spune că ”haosul din piața trasporturilor pune în pericol investițiile companiilor care respectă legea, deoarece fenomenul pirateriei a luat amploare în ultimul timp și a preluat cea mai mare parte din piață”.

Totodată taximetriștii cer eliminarea unei modificări legislative făcute de un deputat ”cu anumite interese ascunse”. Acesta ar fi introdus la dezbaterile asupra legii taximetriei, 38/2003, doi termeni, respectiv ”permanent” și ”repetate” care îngreunează sancționarea activităților ilegale. ”Acești doi termeni juridici, introduși cu bună știință în textul legii, au făcut imposibilă acțiunea autorităților în sensul stopării fenomenului pirateriei și astfel a luat amploare activitatea neautorizată, în defavoarea economiei românești și a firmelor care respectă legea și depun toate eforturile necesare pentru obținerea autorizațiilor”, spune COTAR. Legea în formă amendată cere ca o autorizație să fie fie anulată sau suspendată doar dacă se constată abateri ”repetate” în utilizarea aparatului de taxat în scopul evaziunii. 

COTAR subliniază faptul că ei nu cer interzicerea UBER ci intrarea acestora in legalitate.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net