Sat. May 21st, 2022

Starea medicala a victimelor din microbuzul rasturnat in Capusu Mare. Doua tinere se afla in stare grava!

Doua tinere, pasagere in microbuzul care s-a rasturnat sambata dupa-amiaza pe DN1, pe raza localitatii Capusu Mare, se afla in stare grava la Unitatea de Primiri Urgente Cluj, iar trei persoane au fost operate si detubate.

“Două adolescente sunt încă intubate la terapie intensivă la UPU Copii, iar starea încă nu s-a stabilizat. Doi adolescenți, tot de la această clinică, sunt sub supraveghere postoperatorie, starea lor fiind stabilă. Copilul transportat cu elicopterul la Spitalul din Târgu-Mureș a fost operat, iar starea lui este stabilă.

Doi adulți și un adolescent au fost operați la Clinica Chirurgie I, sunt în stare stabilă și sub monitorizare. Un adolescent de 18 ani, ajuns la UPU, care a suferit contuzii la nivelul cervicalei și la nivelul toraco-abdominal, o plagă și mai multe escoriații la nivelul piciorului drept s-a aflat sub observație. Părinții lui au sosit în cursul nopții și l-au preluat la externare.

Trei adolescenți au primit asistență medicală pentru traumatisme ușoare la nivelul feței și au fost luați de către părinți la externare pe parcursul zilei de sâmbătă”, informeaza Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, conform ziuadecj.realitatea.net.

Starea medicala a victimelor:

Care este situația victimelor

Bărbat de 50 de ani (n.red. soferul microbuzului, care potrivit politistilor ar fi adormit la volan). Operat pentru leziunile ortopedice, stabil hemodinamic și respirator, detubat – se află la terapie intensivă la Chirurgie I. Diagnostic: Traumatism cranio-facial. Plagă contuzie regiunea mandibulară. Contuzie toraco-abdominală. Fracturi costale. Contuzie pulmonară. Fractură de stern. Fracturi complexe gambe bilateral operate. Politraumatism.

Femeie de 45 de ani. Operată pentru leziuni abdominale, stabilă hemodinamic și respirator, detubată – se află la terapie intensivă la Chirurgie I. Diagnostic: Contuzie cervicală. Traumatism toraco-abdominal. Fracturi costale. Hemoperitoneu prin leziune de mezenter. Contuzie de splină și hepatică. Fractură gambă dreaptă imobilizată. Șoc hemoragic. Anemie secundară. Politraumatism.

Băiat de 17 ani. Operat pentru leziuni abdominale și ortopedice, stabil hemodinamic și respirator, detubat – se află la terapie intensivă la Chirurgie I. Diagnostic: Contuzie cervicală. Traumatism toraco-abdominal. Hemoperitoneu. Ruptură de splină. Splenectomie. Contuzie. Contuzie și hematom. Fractură de humerus operată. Șoc hemoragic. Politraumatism.

Băiat de 18 ani. Diagnostic: Contuzie cervicală și toraco-abdominală. Plagă contuză gleznă dreapta Escoriații multiple membru inferior drept. Se află sub observație la UPU. Acesta se va preda părinților, când ajung la Cluj-Napoca.

Cititi si: http://fl24.acfasolutions.com/2019/04/20/accient-groznic-in-capusu-mare-microbuz-rasturnat-11-persoane-ranite-dintre-care-majoritatea-sunt-copii/

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11