December 1, 2024

Spitalele din Cluj, adevarate focare de infectii si pe locul 3 in top

Potrivit unui raport al Comisiei Europene, România înregistrează în jur de 1,4% infecţii intraspitaliceşti, puţine în comparaţie cu alte ţări europene, unde media este în jur de 5%.

Cu toate că în alte state europene a reuşit implementarea unor programe de igienă lansate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în România, puţine unităţi medicale s-au aliniat acestor standarde până în prezent.

Aceste bacterii intraspitaliceşti pot fi luate de orice bolnav în interiorul unităţii medicale, iar existenţa lor are la baza lipsa igienei din spitale, neglijenţa aparţinătorilor sau vizitatorilor, dar şi a cadrelor medicale – medici, asistente, infirmirere – în special la nivelul secţiilor de chirurgie sau terapie intensivă.

Această neglijenţă perpetuată zi de zi nu face altceva decât să conducă la înmulţirea germenilor în orice spital.

Județul Cluj se află pe locul al treilea la nivel național în statistica infecțiilor intraspitalicești, cu 1.768 de cazuri, în 2017 (21% infecții de plaga, 19% infecții respiratorii, 17 % infecții urinare, 13 % bacteriemii, 24 % infecții digestive – majoritatea infecții cu Clostridium difficile).

Raportul de activitate al DSP Cluj pe anul 2017: Direcția conștientizează că medicii curanți evită declararea cazurilor de infecții asociate asistenței medicale.

”Datorită evitării declarării de către medicii curanți a cazurilor de infecții asociate asistenței medicale, se îngreunează activitatea de supraveghere și control a acestora”, se arată în document.

Sursa: monitoruldecj.ro