Sat. Jun 25th, 2022

Se redeschid scolile in cele trei scenarii. Vezi declaratia presedintelui Iohannis!

Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru cu premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

La finalul ședinței, Președintele Klaus Iohannis a anunțat decizia privind redeschiderea școlilor din 8 februarie, când începe semestrul al doilea.

Am început cu o analiză a contextului pandemic și pot să spun câteva lucruri clare. Nu, nu am scăpat de pandemie, e nevoie să respectăm măsurile în igoare, dar putem constata că în ultimele săptămâni incidența bolii s-a redus un pic.

Avem ceva mai puține persoane la ATI, ceva mai puțin persoane internate în spital zilnic. Deci trendul este descendent, cum spun experții.

Nu suntem singur în Europa, ne-am uitat să vedem ce fac alții. Putem constata că marea majoritate a țărilor din UE deschid școlile. Sunt foarte puține, doar 3 state care nu deschid școlile.

În consecință, în unanimitate am decis: Începând de luni, 8 februarie, majoritatea copiilor merg fizic la școală.

Ținem însă cont de situația din fiecare localitate și în fiecare școală se vor lua măsuri stricte.

În consecință, în localitățile cu puține cazuri de Covid, scenariul verde, toți copiii merg la școală, inclusiv grădinița.

În localitățile din scenariul galben, copiii de grădiniță merg fizic, clasele 1-4 merg la școală, clasa a 8-a și clasa a 12-a merg la școală.

În localitățile din scenariul roșu merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele 1-4 la școală, restul fac școala online.

În localitățile carantinate, toată lumea stă acasă.

Sigur, mai sunt multe detalii de clarificat. Cum se verifică dacă un copil e bolnav, la câte cazuri de îmbolnăvire într-o școală se închide – toate vor fi rapid clarificate prin ordin comun de ministru al Sănătății și Educației, care va fi pregătit azi și mâine.

În consecință, pregătiți copiii pentru școală!”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11