October 3, 2024

Scandal în USR: Cosette Chichirău acuză echipa lui Dan Barna că avea mijloacele de fraudare a votului intern pentru șefia partidului

Scandalul legat de votul intern din USR, în urma căruia Dan Barna a fost reconfirmat în funcția de președinte al partidului, continuă cu acuzații din partea lui Cosette Chichirău de fraudare a scrutinului.

Președinta USR Iași, cea care l-a contracandidat pe Barna la șefia USR, îi acuză pe oamenii apropiați de Dan Barna că au avut la dispoziție mijloacele de fraudare a votului, informeaza G4MEDIA.ro.

”Întrebarea este dacă le-au folosit”, a scris Cosette Chichirău pe un grup intern de comunicare al USR.

Concret, Chichirău susține că ”toată ziua de duminică, 1 septembrie, prima zi de vot (pentru alegerea președintelui USR – n. red.), Cătălin Drulă a avut parola de la sistemul de vot”.

”Putea să genereze linkuri, să genereze noi adrese de email, să suprascrie voturi, să facă ce voia el. Cătălin Drulă – om de bază în echipa Barna – a avut mijloacele să facă o fraudă națională (…) Echipa Barna avea mijloacele de fraudare a votului. Întrebarea este dacă le-au folosit. Am cerut Comisiei Electorale un audit național. Nu l-am primit. Adrian Prisnel a cerut Comisei Electorale lista cu cei care aveau acces la sistemul de vot. Nu a primit-o”, a mai scris Cosette Chichirău pe grupul de comunicare.

Ce a mai scris șefa USR Iași în mesajul intern:

  • Am aflat asta (că Drulă are parola de la sistemul de vot – n. red.) duminică seara la ora 20, de la Mircea Șerdin, când l-am întrebat cine are acces la cine a votat și cine nu. A zis că doar el, nimeni din Comisia Electorală, și că „ah da, și Drulă mai are parola, dar hai că o schimb acum.”
  • Cu două zile înainte, pe 30 august seara, registrul electoral fusese extras din Hubspot, unde noi cei din țara avem acces. Aceste date au fost transferate în Zeus, sistemul de vot, iar de aici înainte numai Mircea Șerdin și Cătălin Drulă au avut acces.
  • Orice modificare la orice – nume, prenume, adresă de email – nu putea ajunge în Zeus decât dacă voia SG și/sau Comisia Electorală. Sau Drulă. Toate poveștile despre modificările de la Iași de pe 1-2 sept sunt doar atât: povești. Praf în ochi ca să acoperim scandalul că sistemul de vot nu era securizat.
  • Nimeni de la Iași nu avea POSIBILITATEA să fraudeze. Modificările în Hubspot nu puteau avea niciun efect în Zeus. Schimbările de adrese de email le-am făcut la cererea SG.
  • Acuzațiile echipei Barna nu sunt altceva decât un proces de intenție ca la Securitate. “Este adevărat ca cei de la Iași nu puteau să fraudeze, dar sigur au vrut!”

”Mie mi-a ajuns cuțitul la os. De o săptămână, sunt acuzată în partid și în presă de o fraudă pe care nu aveam cum să o fac. Sunt niște minciuni strigătoare la cer. Am îndurat destul mizeria asta. Acu, ce facem? Verificăm până la urmă dacă s-au făcut suprascrieri în sistemul de vot? Verificăm cine a avut, în afară de Drulă, acces la sistemul de vot?!”, și-a încheiat Chichirău mesajul către colegii din partid.

În replică, deputatul Cătălin Drulă a declarat pentru G4Media.ro că votul intern din USR s-a desfășurat corect și este reprezentativ pentru voința membrilor partidului și neagă că ar fi avut acces la sistemul de vot.

”La primul scrutin electronic din USR de anul trecut, pentru stabilirea candidaților la europarlamentare, eu am fost desemnat de Biroul Național USR pentru discuțiile cu platforma Zeus și am coordonat organizarea acelor alegeri. Accesul la interfața sistemului datează din acea perioadă și, pentru a nu exista vreun fel de dubii, acesta a fost oricum revocat. Anul acesta nu am mai avut niciun fel de implicare în organizarea scrutinurilor interne, inclusiv în cel pentru alegerea președintelui USR”, a declarat Cătălin Drulă pentru G4Media.ro.

El a explicat că supravegherea și gestionarea scrutinului intern au fost făcute de o comisie independentă, ”un fel de BEC intern, formată din șapte membri USR.

”Acest BEC al USR a raportat oficial probleme la filiala Iași pe care o conduce dna. Chichirău cu peste 500 de emailuri (aproximativ jumătate din membrii filialei) create în timpul scrutinului. Avem mecanisme instituționale solide în USR și se va face un audit al acestei situații în perioada următoare. Pun afirmațiile făcute de dna. Chichirău pe seama existenței acestui raport, altfel nu știu să existe din partea sa vreo contestație oficială asupra alegerilor recent încheiate”, a mai precizat Drulă.

Săptămâna trecută, Dan Barna a fost ales președinte al partidului Uniunea Salvați România pentru un nou mandat, potrivit unui comunicat de presă transmis de partid. În cadrul scrutinului intern, care s-a desfășurat online în perioada 1-5 septembrie, au votat 9314 membri dn cei peste 16.000, iar Dan Barna a obținut 6097 din voturi (65.75%).

Cosette Chichirău și Alexandru Surcel, contracandidații lui Dan Barna, au obținut 2907 (31.35%) și respectiv 269 (2.90%) dintre voturilor membrilor USR.

Marțea trecută, votul pentru alegerea președintelui USR a fost prelungit cu 48 de ore, până joi, la ora 22:00, au declarat pentru G4Media surse din partid. Decizia a fost luată din cauza unor probleme care au apărut la sistemul de vot electronic.

SURSA: G4MEDIA.ro