October 3, 2024

Primarul Horia Sulea anunta introducerea de autobuze scolare. Vezi cele 6 trasee si orarul!

După darea în folosință a noii unități de învățământ din Cetatea Fetei, cu o capacitate de 900 de elevi, (o investiție în valoare de 10 milioane lei, suportată integral de la bugetul local), în Florești, de luni 30 septembrie, se introduc și autobuzele școlare.

Important: ora de incepere a cursurilor este 09.00!

“Astfel, am stabilit împreună cu CTP și conducerea școlii, în funcție de zonele unde locuiesc elevii, șase trasee speciale de autobuze școlare.

Acestea vor pleca la ora 8.20-8.30 (ora exacta urmand a fi stabilita zilele acestea), cursurile urmând a începe la ora 9, iar returul va avea loc la ora 13.00.

Era un pas absolut normal pentru Florești. Avem una din cele mai moderne unități de învățământ din țară, singura investiție publică de asemenea amploare în educație, din România ultimilor 30 de ani. Era firesc ca acum să asigurăm și un transport modern al elevilor din clasele I-IV la această unitate de ănvățământ. Avem șase trasee prestabilite, care vor acoperi întreaga comună, inclusiv satul Tăuți. Autobuzele vor fi dedicate strict elevilor, deplasarea acestora fiind supravegheată de un polițist local.

Nici o persoană străină, adult sau copil, nu va avea acces în autobuzul școlar. Vor fi doar elevii și un polițist local!”, a declarat primarul Horia Sulea.

Iată cele șase trasee:

TRASEU 1
Str. Someșului, teren sport – Str. Someșului 31H – Someșului intersecție cu Tineretului – Str. Crișan 5 – Str. Cloșca nr 5 – Str. Cloșca nr 43 – Str. Cardinal I. Hossu – Str. Horia nr 29 – Str. Gh Doja stație M24 – Str. Simion Bărnuțiu stație M24 – Str. Eroilor stații comune cu M26 – Școala Cetatea Fetei ANL
Retur: ora 13

TRASEU 2
Plecare de la Oncos – Str. Avram Iancu, stații comune cu M22, M24, M26 – întoarcere în girația Luna de Sus – Str. Avram Iancu, stații comune cu M22, M24, M26 – Str. Eroilor, stații comune cu M26 – Școala Cetatea Fetei ANL
Retur: ora 13

TRASEU 3
Str. Cetății I (stații comune cu M21) – Str. Cetății I (stații comune cu M21) – Str. Cetății III (stații comune cu M21) – Str. Eroilor (stații comune cu M26) – Școala Cetatea Fetei ANL
Retur: ora 13

TRASEU 4
Poligon – sat Tăuți – Str. Tăuțiului – Str. Prof Ioan Rusu nr 25 – Str. Prof Ioan Rusu nr 37 – str. Eroilor (stații comune cu M26) – Școala Cetatea Fetei ANL
Retur: ora 13

TRASEU 5
Str. Someșului – Str. Horia – Str. Gh Doja – Str.Simion Bărnuțiu – Str. Balastierei – Str. Sportului – Str. Tudor Vladimirescu – Str. Nicolae Bălcescu nr 35 – Str. Mihail Kogălnieanu nr 15 – Str. Gh. Doja stație CTP – Str. Simion Bărnuțiu stație CTP – Str. Eroilor (stații comune M26) – Școala Cetatea Fetei ANL
Retur: ora 13

TRASEU 6
Stație CTP Primărie – Str. Dumitru Tăuțan – Str. Șesul de Sus (stații comune M22) – Str. Dumitru Mocanu – Str. Eroilor (stații comune M26) – Școala Cetatea Fetei ANL
Retur: ora 13