Fri. Dec 9th, 2022

Premierea Nationala// Florestiul va fi prima localitate care va avea puncte de colectare subterane!

Comuna Florești va avea puncte subterane de colectare selectivă a deșeurilor. Primul punct va fi inaugurat pe data de 3 aprilie si este amplasat pe strada Somesului. Urmeaza ca si alte puncte sa fie amplasate pe strada Tautiului, zona Poligonul mic si in zona strazilor Urusagului/Sesul de Sus.

Începând cu luna aprilie vom da în funcțiune o stație subterană de colectare selectivă. Este un proiect unic la nivel național, o premieră în acest sens. Concret este vorba de 3 cuve speciale, îngropate, de câte 5 mc, destinate special colectării plasticului, a sticlei și a hârtiei/cartonului. Recipientele au sistem special de ridicare, grătar pentru protecția împotriva murdăriei și senzori de umplere pentru ridicare eficientă, precum și sistem de monitorizare. Primul asemenea punct va fi amplasat pe strada Someșului, în vecinătatea terenului de fotbal și a parcului de copii. Zona va fi dotată cu acces pietonal și iluminat public. După inaugurarea acestui punct de colectare, împreună cu partenerii din acest proiect, vom trece la identificarea altor locații pretabile pentru amenajarea a noi asemenea centre. Și, deosebit de important, contribuția Primăriei în acest sens a constat doar în dorința de a avea un Florești curat, de a colecta selectiv și în realizarea amenajării punctului, adică a căilor de acces și a platformei”, a explicat primarul Horia Șulea.

Stațiile subterane vor fi inaugurate în 3 aprilie.

În Florești funcționează cu succes sistemul de colectare selectivă a deșeurilor SIGUREC CITY (punctespeciale de colectare deșeuri reciclabile cu recompensă).

La cele două stații Sigurec, inaugurate în cursul anului 2016 (pe strada Eroilor și pacarea VIVO), s-au colectat un total de 435,58 tone deșeuri reciclabile, astfel: Carton și hârtie – 84 tone, Plastic – 213,87 tone, Deșeuri metalice – 1,39 tone, Sticlă – 35,26 tone, DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice) – 101,06 tone.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11